Cum este viaţa celor care trăiesc în Veneţia? Unde îşi dorm somnul de veci localnicii?

În nord-vestul Italiei se află micul oraş Veneţia, cu două faţete, cea turistică şi cea a localnicilor. Pentru cei din urmă, oraşul este aglomerat, lent şi dificil. Clădirile sunt vechi şi apa are perioade în care creşte periculos de mult. Totul este gestionat de căile navigabile, de la transportul public la serviciile de urgenţă.

Lucrurile extraordinare care fac oraşul o minune pentru turişti pot fi exact ceea ce-l face insuportabil pentru rezidenţii lui. Insula are multe contradicţii: un ritm mai lent de mişcare din lipsa maşinilor şi o aglomeraţie greu de suportat când străzile înguste se umplu de milioane de vizitatori. Canalele, împodobite cu clădiri care par să plutească pe ele, provoacă o umiditate nemiloasă şi îi evidenţiază fragilitatea evidentă. Veneţia se scufundă. Unii spun cu o face cu o viteză de aproape 8 cm în fiecare secol, iar inundaţiile sunt un fapt obişnuit. Navigarea prin oraş poate fi obositoare şi pe poţi pierde uşor printre străzile şi canalele întortocheate.

Un oraş haotic

Canalele care împart Veneţia fac oraşul să pară pitoresc, dar acest lucru prezintă unele probleme pentru locuitori. Este greu să te deplasezi mai ales din cauza volumului mare de turişti. Numărul din ce în ce mai mare de turişti care vizitează Veneţia este un punct dureros în rândul localnicilor. Veneţia primeşte de obicei peste 20 de milioane de turişti pe an, cifră care continuă să crească. Mulţi rezidenţi cred că acest lucru este greu de îndurat şi mai mult decât poate face faţă oraşul.

Viaţa de zi cu zi este costisitoare

Veneţia este un oraş într-o tranziţie constantă şi, pentru localnici, acesta poate fi un mediu greu de trăit. Populaţia locală din Veneţia a scăzut semnificativ în ultimii ani. Mulţi pleacă din cauza costului ridicat al vieţii şi a supraaglomerării oraşului. Un apartament în Veneţia poate costa peste 1 milion de euro (890.000 de lire sterline). Aceste preţuri ridicate sunt determinate de turism, pentru că multe case sunt cumpărate şi transformate în hoteluri sau restaurante.

Acum sunt în jur de 55.000 de locuitori, comparativ cu 120.000 în urmă cu doar 30 de ani în urmă. Unii experţi au prezis că, dacă nu se face ceva cu privire la scăderea populaţiei, nu vor mai exista rezidenţi până în anul 2030.

Analiza a arătat că oraşul scade cu aproximativ 1-2 mm pe an. Acest lucru se datorează atât cauzelor naturale, cum ar fi plăcile adriatice pe care se află Veneţia, cât şi cauzelor provocate de om, cum ar fi extragerea continuă a apei din oraş în ultimul secol.

Când numărul locuitorilor care trăiau în Veneţia a scăzut sub 60.000, în anul 2008, locuitorii au organizat o înmormântare falsă pentru a creşte gradul de conştientizare a declinului. Au dus un sicriu prin oraş, pe o telegondolă. Nu s-au schimbat prea multe în urma acestui protest, iar numărul locuitorilor continuă să scadă.

Locuitorii Veneţiei mănâncă diferit

Într-o vacanţă în Italia, cu siguranţă vei ceda tentaţiei şi vei mânca mai multe feluri de mâncare în mai multe ocazii. Cu o mâncare atât de bună, ar fi imposibil să nu te delectezi cu tot ce poate să-ţi ofere bucătăria veneţiană.

Localnicii, în schimb, mănâncă diferit de restul italienilor. Mulţi merb în pub-uri, la restaurante sau la barurile din cartier numite bacari. La aceste baruri tradiţia este să comanzi mâncarea şi apoi s-o mănânci în picioare la bar. De asemenea, obişnuiesc să mănânce la prânz chicchetti, o versiune veneţiană de tapas. Acest prânz variază, dar include adesea chiftele picante şi măsline. De altfel, veneţienii se laudă cu preparate ca spaghetele cu calamar, risotto cu creveţi şi dovlecei, sardinele marinate, risis e bisi (orez şi mazăre) sau paste e fasioi (paste cu fasole).

Chiar şi cafeaua o beau stând în picioare. Dimineaţa, la cafenele, se aliniază la tejghele, la bar sau la mesele înalte, în timp ce îşi beau espresso-urile. În Veneţia, a sta în picioare este un mod de a economisi nişte bani. Cafeaua savurată fără scaun tinde să fie semnificativ mai puţin costisitoare decât aceeaşi ceaşcă savurată aşezat la o masă.

Ştiai că...

...Veneţia este construită pe milioane de buşteni care provin în principal din arborii de arin cunoscuţi pentru rezistenţa la apă? Au fost aduşi la Veneţia cu barca din alte ţări, ca Slovenia şi Croaţia.

Inundaţiile sunt un fapt obişnuit

Veneţia este predispusă la inundaţii atunci când apar mareele în Marea Adriatică, de obicei în decembrie şi ianuarie. Combinaţi acest lucru cu creşterea nivelului mării din cauza schimbărilor climatice şi veţi realiza de ce veneţienii sunt din ce în ce mai preocupaţi de acest fenomen pe care îl numesc Aqua Alta.

Există un sistem de avertizare a viitoarelor inundaţii, astfel încât să se poată pregăti, şi majoritatea localnicilor au o aplicaţie care îi anunţă când se apropie inundaţiile. Sunt şi pasarele din lemn în jurul oraşului, în special în Piaţa San Marco, pregătite pentru inundaţii.

Fenomenul Aqua Alta ridică şi probleme de alt gen. Bărcile de ambulanţă nu pot trece pe sub multe dintre podurile Veneţiei în timpul perioadei de Aqua Alta, iar localnicii aflaţi în pericol nu pot primi îngrijiri medicale de urgenţă.

Veneţienii urăsc navele de croazieră

Navele de croazieră nu ar trebui să viziteze Veneţia, deoarece acestea poluează mult şi pot să deplaseze în jur de 90.000 de tone de apă, care deteriorează laguna. Ca să nu mai vorbim de numărul foarte mare de turişti pe care-l pot aduce deodată, circa 30.000 pe zi în vârf de sezon, dintre care mulţi nu cheltuiesc prea mulţi bani în oraş.

Îşi transportă morţii pe o insulă, în afara oraşului

În Veneţia, morţii sunt transportaţi prin canale, pe gondole funerare ornamentate către o insulă-cimitir, unde viaţa lor de apoi este garantată doar atâta timp cât pot plăti.

Veneţia este situată între 117 insule mici, într-o lagună superficială din nordul Italiei. Nu poţi săpa prea departe fără să atingi apa, iar proprietăţile imobiliare sunt limitate. În schimb, morţii au fost îngropaţi de ani de zile în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de campielli dei morti sau câmpurile morţilor.

Micuţa insulă Sant ’Ariano, o insulă îndepărtată, accesibilă doar pe un traseu sinuos pustiu prin canale adânci, a găzduit cândva o mănăstire benedictină pentru călugăriţe care proveneau din cele mai distinse familii de la Veneţia. În anul 1565, insula era abandonată şi a început să ie folosită ca osuariu.