Îngenuncherea bărbatului şi oferirea unui inel n-au reprezentat în trecut modul tipic de a face o cerere în căsătorie. Nici măcar întrebarea pe care o pune partenerul n-a fost prezentă întordeauna. De-a lungul istoriei, cererea în căsătorie s-a schimbat pentru a deveni aşa cum o cunoaştem în prezent.

Cele mai vechi moduri de a face o cerere în căsătorie

Legenda spune că în vechime, un bărbat care făcea o cerere în căsătorie prindea împletituri din iarbă sau în jurul mâinilor şi picioarelor alesei lui. Omul preistoric credea că aşa putea să-i domine spiritul. Mai târziu, bărbaţii din Grecia antică ofereau mere femeilor cu care doreau să se căsătorească. Mitologia a inspirat acest obicei. Eris, zeiţa haosului, a aruncat un măr de aur asupra invitaţilor la nunta lui Peleus şi Thetis, fiind supărată că nu era invitată.

Propunerile de căsătorie antice nu sunt cu totul diferite de ale noastre. Inelul de logodnă ar fi putut proveni din Roma antică. Acest inel era făcut din fier şi purtat pe degetul mijlociu stâng. Din anumite motive, romanii credeau că o venă lega acel deget de inimă.

O bună bucată de vreme, inclusiv în Egiptul antic, în Evul Mediu şi în timpul Renaşterii, cererile în căsătorie nu erau deloc aşa cum le ştim astăzi, întrucât căsătoria era mai mult un aranjament legal şi financiar decât un parteneriat romantic. În acest sistem, bărbaţii îşi alegeau adesea soţii pentru a avea urmaşi. Un mire sau părinţii săi negociau în privat cu părinţii miresei. Rezolvau problemele economice, cum ar fi dimensiunea zestrei miresei şi discutau despre banii şi terenurile pe care o femeie le putea da soţului ei. În multe cazuri, viitoarea soţie nici măcar nu-l întâlnea pe mire înainte căsătorie.

În Evul Mediu, tinerii care ajungeau la de vârsta 17 ani se căsătoreau adesea, la fel ca fetele de 12 sau 13 ani. Dacă cineva din localitatea lor avea vreun motiv să se opună acelei cununii, trebuia să spună familiilor mirilor. La sfârşitul Evului Mediu, arhiducele austriac Maximilian a dat un exemplu de romantism. Când a cerut-o de soţie pe Maria de Burgundia, în anul 1470, i-a oferit un inel cu diamante astfel poziţionate încât să indice litera M, iniţiala numelui ei.

De ce obişnuiau bărbaţii să îngenuncheze în faţa aleselor lor?

În timp, societatea a progresat. Pe la 1700, oamenii din ţările industrializate au început să se vadă pe sine ca indivizi, iar fericirea personală a devenit un obiectiv pentru mulţi. Prin urmare, bărbaţii şi femeile au început să se căsătorească din dragoste.

O altă descoperire a venit în anii 1800: bărbaţii din Europa şi SUA au început să îngenuncheze atunci când făceau o cerere în căsătorie. Acest gest a imitat o tradiţie din Evul Mediu. Un cavaler îngenunchea de obicei în faţa femeii pe care jura s-o protejeze şi slujească. Nu toţi bărbaţii erau atât de romantici pe atunci. În acele vremuri, era un fapt obişnuit ca viitorul mire să trimită un prieten pentru a face cererea în căsătorie.

O campanie publicitară care a schimbat totul

Un antreprenor britanic, Cecil Rhodes, a fondat o companie de bijuterii în Africa de Sud, în anul 1888, care a avut un efect extraordinar asupra cererilor în căsătorie. La sfârşitul anilor `30, el a angajat o agenţie de publicitate, iar în 1939, a început să promoveze inele cu diamante în reviste.

În 1948, a fost introdus un slogan care este cunoscut şi azi: „Diamantele sunt pentru totdeauna”. Odată ce a fost popularizată această zicală, inelele de logodnă cu diamant au devenit dezideratul tuturor celor care doreau să se căsătorească.