Cum s-au schimbat staţiunile de pe litoral

1 68992 original jpg jpeg

Cu o lungime de 245 de kilometri, litoralul românesc însumează 15 staţiuni unde turiştii se pot odihni în vacanţă. Dacă de-a lungul trecerii timpului plajele s-au micşorat sau au dispărut în anumite locuri, de anul acesta plajele din unele staţiuni au fost mărite.

De anul aceste,ne vom putea bucura de încă 33 de kilometri de hectare de plajă pe litoralul românesc. Şi asta pentru că autorităţile locale au demarat un amplu proiect de îndiguire şi de lărgire a plajelor cu fonduri europene.

Cum s-au schimbat staţiunile de pe litoral. Plaja din Eforie Sud mai mare cu 80 de metri

Cei care vor păşi în această vară pe litoralulde la noi şi vor alege ca destinaţie Eforie Sud nu vor mai sta înghesuiţi pe proaspele de plajă aşa cum se întâmpla pâna acum. Această staţiune a fost prima care a beneficiat de mărirea plajei. De la doar 20 de metri cât avea până anul trecut,ea a ajuns să măsoare 100 de metri. Lărgirea s-a făcut cu zeci de mii de tone de nisip foarte fin,extras din Marea Neagră.

Cum s-au schimbat staţiunile de pe litoral. Plaja din Constanţa,mărită şi ea

Din acest an,şi plajadin Constanţa va deveni mai încăpătoare pentru sutele de mii de turişti care îşi fac concediile la malul mării. La fel ca plaja din Eforie şi aceasta are lăţimea de 60 de metri şi lungimea de 100 de metri. În prima fază,aici au fost construite digurile din larg cât şi cele subacvatice pentru a opri forţa curenţilor marini şi a valurilor vinovate de erodarea plajelor,în ultimii 20 de ani.

Cum s-au schimbat staţiunile de pe litoral. Transformare şi pentru plaja din Mamaia

Întrucât Marea Neagră a înghiţit de-a lungul anilor plaja din Mamaia,rămânând din loc în loc doar câteva petice de nisip,şi această plajă a fost lărgită cu bani europeni. Specialiştii spun că,din cauza eroziunii,în ultimii ani au dispărut 2.400 de hectare de plajă şi zonă costieră de la Marea Neagră.

Cum s-au schimbat staţiunile de pe litoral. 6 staţiuni noi pe litoral

În urma unei decizii a conducerii Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării,plajele Midia,Vadu,Corbu,Portiţa,Sfântul Gheorghe şi Sulina se transformă în staţiuni turistice. Aceste zone însumează mai de bine de 20 de hectare de plajă.



Recente

ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg
femeie care se da cu parfum jpg
young woman with christmas present by christmas tree (1) jpg
trucuri pentru machiajul ochilor rezistent jpg
Varza a la Cluj  Sursa foto shutterstock 506811040 jpg
craciunite 1 jpg
portrait santa claus having christmas drink jpg
Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg