Curioasele şi delicioasele căpşuni

1 shutterstock 311825729 jpg jpeg

Este vremea lor, a căpşunilor. Sunt primele fructe ale anului, iar pieţele abundă deja de vraja parfumului lor. Mulţi dintre noi le cumpără pentru a le savura exact aşa cum sunt, proaspete, pentru a le pune în tarte ori torturi sau pentru a le conserva dulceaţa în gemuri. Alţii, însă, dau frâu liber imaginaţiei şi creează reţete care mai de care mai curioase, de la supă de căpşuni la bere din căpşuni.

Ştiai că, în pofida credinţelor populare, căpşuna nu are rude printre fructele de pădure? De fapt, nu se înrudeşte cu niciun fruct, făcând parte din familia... trandafirului. Mai mult, eleganta căpşună, care îşi poartă cele aproximativ 200 de seminţe nu în interior ci afară, la vedere, este considerată un fruct „accesoriu”, adică fals, deoarece partea cărnoasă pe care o mănânci este, de fapt, tulpina plantei.

Poveşti mai mult sau mai puţin adevărate

Iar curiozităţile nu se opresc aici. Există locuri în lume unde cresc căpşuni galbene, albe, albastre, negre şi violet. Căpşuna roşie ete, însă, cea mai răspândită, cea mai pafumată şi cea mai gustoasă. În plus, este şi sănătoasă. Face bine la creier, la inimă, reduce tensiunea, previne cancerul şi tratează cataracta. Este de mare ajutor în reducerea inflamaţiilor, conţinând chiar mai multă vitamină C decât portocala.

Nu este de mirare că este un fruct iubit din moşi strămoşi. Printre primii care i-au apreciat gustul şi proprietăţile au fost romanii. Aceştia erau convinşi că miraculoasa căpşună vindecă melancolia, gura urât mirositoare şi leşinul cronic, dar şi febra, bolile de splină şi afecţiunile ficatului. Iar, ca să fie tacâmul complet, în vremurile medievale, oamenii credeau că, dacă servesc căpşuni la mesele marilor ceremonii, atrag pace şi prosperitate. Există chiar şi o legendă care spune că, dacă tai o căpşună duplă în două şi oferi o jumătate unei persoane de sex opus, amândoi vă veţi îndrăgusti lulea unul de celălalt.

O altă poveste, demnă de un statut legendar, dar despre care istoricii se jură că-i adevărat, o are ca protagonistă pe Madame Tallien, o doamnă nobila de la curtea lui Napoleon. Povestea spune că, o dată pe an, Madame Tallien îşi făcea baie într-o cadă plină cu căpşuni - 10 kg, mai exact!

Iar tradiţia, deşi mult redusă cantitativă şi complet reinterpretată, a continuat cumva. În Franţa, căpşunile sunt considerate şi astăzi un afrodisiac, aşa că, în dimineaţa de după nuntă, tinerilor căsătoriţi li se serveşte un mic dejun cu... supă de căpşuni. Cei drept, este o supă dulce şi rece. Iată reţeta!

Supă de căpşuni

Ingrediente:

1 kg de căpşuni dulci, spălate şi curăţate de frunzuliţe • 2 linguri zeamă de lămâie • 1 lingură zahăr • 1 lingură miere • 1 linguriţă apă de trandafir • 1/2 ceaşcă suc proaspăt de portocale • frunze proaspete de mentă.

Preparare:

Alege cam o pătrime dintre cele mai arătoase căpşuni. Taie-le în patru sau în felii şi amestecă-le uşor, fără să le zdrobeşti, cu 1 lingură suc de lămâie şi cu zahărul. Acoperă vasul şi pune-l în frigider cel puţin o oră.

Mixează restul căpşunilor până devin ca un piure. Adaugă restul sucului de lămâie şi pe cel de portocale, mierea şi apa de trandafir şi amestecă până ce totul este încorporat perfect. Gustă şi, dacă ţi se pare prea acrişor, mai adaugă puţină miere. Dă supa la rece.

Înainte de a servi, adaugă căpşunile tăiate în felii sau în bucăţi, cu tot cu sucul lăsat, în vasul cu supa din căpşuni şi amestecă bine. Toarnă în castroane, garniseşte cu mentă şi... poftă bună!



Recente

accompaniment abortion process jpg
Tarta cu sfecla si caju  Sursa foto shutterstock 1902541885 jpg
Bomboane cu nuci si curmale  Sursa foto shutterstock 1698236485 jpg
Ciuperci umplute  Sursa foto shutterstock 1856331265 jpg
Aperitiv rapid  Sursa foto shutterstock 772182031 jpg
Crumble cu mere  Sursa foto shutterstock 1162314469 jpg
Quiche cu leurda  Sursa foto shutterstock 2437459199 jpg
back view doctor looking ct scans computer jpg
sad family with child having financial difficulties jpg
ghid practic pentru alegerea semnaturii senzoriale jpg
Turta dulce cu miere si crema de caramel  Sursa foto shutterstock 2431638965 jpg
pexels gustavo fring 8769368 jpg
Cabanosi pane  Sursa foto shutterstock 1710631729 jpg
beautiful sunflower studio still life jpg
Fursecurile cu miere si nuca  Sursa foto shutterstock 2220608125 jpg
e1f1df8765ecc172b3f28f19417cba17d2 jpg
Rulouri cu sunca si dovlecei  Sursa foto shutterstock 1148367677 jpg
Tort ungar  Sursa foto shutterstock 2322289845 jpg
Tocanita de legume  Sursa foto shutterstock 1769773181 jpg
1776781198 yG50 jpg