De ce să nu faci plajă atunci când sunt nori. Pericolul la care te expui

De ce să nu faci plajă atunci când sunt nori jpeg

Când spui vară te gândeşti la vacanţă, mare, soare şi, inevitabil, bronz. Vrem să ne bronzăm uniform, vrem să avem o piele cât mai bine întreţinută şi evident frumoasă. Suntem însă şi conştienţi de pericolul la care ne expunem atunci când stăm la soare?

Spui că eşti în siguranţă atâta timp cât folosii cremă cu protecţie solară şi nu stai la plajă în miezul zilei, când soarele arde cu putere. Copiii sunt cei mai expuşi, aşa că necesită o îngrijire specială.

”O expunere matinală nu poate face decât bine. Ne luăm doza de vitamina D şi profităm şi de aerosolii atât de sănătoşi”, a explicat Mihaela Niţă, medic specialist pediatru, care spune că cea mai buna perioadă pentru o plimbare pe malul mării este dimineaţa, până la 9.30 – 10.00.

Trei uleiuri pentru un bronz deosebit. Îţi fac pielea ca de ciocolată

Totodată, aveţi mare grijă în zilele noroase. Dacă soarele nu se vede pe cer, asta nu înseamnă că sunteţi protejaţi de razele UV. Şi, tocmai din cauza norilor, se întâmplă să uitaţi de crema cu protecţie solară.

"Umbrela de soare şi cerul înnorat nu oferă protecţie UV. Norul nu are filtru UV, de aceea, o zi cu un confort termic bun şi un cer înnorat poate fi la fel de periculoasă ca una însorită. Plajă se poate face şi seara, după ora 18.00, când razele sunt din ce în ce mai slabe şi pericolul este mai mic.", a adăugat specialistul.

Pe lângă crema cu protecţie solară, nu uitaţi nici de ochelarii de soare. Aceştia sunt indicaţi şi copiilor.

Doctorul Laurenţiu Vlădău, specialist dermatolog, atenţionează că pericolele asociate cu arsurile solare sunt mai mult decât cosmetice. Prevenirea apariţiei lor va ajuta la evitarea ulterioară a unor probleme de sănătate şi a îmbătrânirii premature.

Primele simptome sunt: pielea înroşită, senzaţia de usturime şi de piele care strânge. Arsurile sunt semnul clar că ADN-ul din celule a fost deteriorat de soare. Aşa îmbătrâneşte pielea mai repede şi poate apărea cancerul de piele.

“Când îşi face apariţia arsura solară, pielea devine roşie şi este însoţită de senzaţia de durere. Dacă arsura este severă, se pot dezvolta vezicule cu lichid, iar uneori pot apărea chiar şi frisoane, greaţă, dureri de cap şi slăbiciune. Câteva zile mai târziu, pielea va începe să se cojească, deoarece organismul încearcă să elimine celulele afectate de soare", explică specialistul dermatolog. 



Recente

Natalia Vodianova  foto   Profimedia jpg
Cindy Crawford  foto   Profimedia jpg
Venezuela Fury  foto   Instagram jpg
Martin Short  foto   Profimedia jpg
GettyImages 86435455 jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
Elle Ferguson  foto   Profimedia jpg
Gordon Ramsay  foto   Profimedia jpg
Jaclyn Smith  foto   Profimedia jpg
Jessica Simpson  foto   Profimedia jpg
fantasy astral wallpaper composition jpg
Kylie Minogue  sursa foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr 11 2026 jpeg
Cher  foto   Profimedia jpg
Sheryl Crow  foto   Profimedia jpg
Hayden Panettiere  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Kylie Minogue  foto   Profimedia jpg
cuplu Hollywood  foto   Profimedia jpg
Richie Sambora, Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpg