Cura de roşii. 4 beneficii incontestabile ale savuroaselor legume

1 49861 original jpg jpeg

Vara este sezonul roşiilor. Te vor ajuta să-ţi menţii atât sănătatea, cât şi silueta. Aşadar, timp de şapte zile, treci pe cura de roşii: consumă la fiecare masă două trei-roşii (fie în salate, fie sub formă de supă sau de suc).

1. Cura de roşii e leac anticancer

Cel mai mare beneficiu pe care ­ţi-l aduce cura de roşii este dat de licopen (un puternic antioxidant). Această substanţă te protejează împotriva bolilor de inimă şi de cancer.

Vitaminele care se găsesc în roşii (K,C,A) sunt utile pentru o bună ­funcţionare a ficatului,cât şi pentru prevenirea hemoragiilor.

2. Inamic al colesterolului

Ca să nu ai probleme cu colesterolul „rău”,este bine să consumi 200 g de ­roşii proaspete,la fiecare masă,timp de o săptămână.

Totodată,tomatele proaspete sunt recomandate şi persoanelor care suferă de hipertensiune arterială.

3. Cura de roşii te ajută să slăbeşti

Dacă vrei un abdomen plat,nu ezita să mănânci cel puţin două roşii pe zi,pe toată perioada verii.

Aceste legume au rolul de a arde grăsimile de pe abdomen,responsabile pentru neplăcuţii „colăcei”.

4. Roşii gătite,contra osteoporozei

Ştiai că roşiile gătite scad riscul apariţiei osteoporozei,dar şi al anumitor tipuri de cancer? Acesta este un motiv în plus pentru a ţine cura de roşii.

Descoperirea aparţine cercetătorilor americani de la Centrul Naţional de Nutriţie din Illinois.

Ei spun că,în momentul în care sunt gătite,roşiile eliberează cantităţi mai mari de licopen,care este eficient împotriva cancerului de prostată şi de plămâni.

Tot licopenul previne şi apariţia osteoporozei,căci este un „întăritor” pentru oase.

Proprietăţi:

20 kcal/ 100 g

360 mg potasiu

27 mg fosfor

23 mg vitamina C

11 mg calciu

6 mg fier

Iată câteva reţete numai bune în cura de roşii:

Reţeta 1. Suc de roşii

Ingrediente:5 kg roşii;sare

Preparare:Se spală roşiile şi se taie felii.  Se dau prin maşina de tocat,după care amesteci compoziţia cu sare,după gust.  Se consumă nefiert,cât mai proaspăt.

Cura de roşii - Beneficii pentru sănătate:În primul rând,sucul de roşii are proprietăţi antioxidante. Este,de asemenea,indicat pentru o cură de slăbire,datorită conţinutului scăzut de calorii.

Aşadar,un pahar cu suc de roşii,băut la micul dejun,te ajută să slăbeşti,dar şi să ai o bună digestie,mai ales dacă suferi de constipaţie.

Reţeta 2 în cura de roşii. Salată de roşii

:500 g roşii;sare;o legătură de ceapă verde;oţet balsamic şi ulei de măsline,după gust.

Se taie roşiile şi ceapa,după ce le-ai spălat în prealabil. Se amestecă şi se adaugă sarea,oţetul şi uleiul de măsline. Se pot consuma la prânz,cât şi la cină.

:Salatele de roşii sunt indicate pe tot parcursul verii,datorită conţinutului bogat de vitamine şi de minerale.

Salata de roşii este şi un stimulent pentru metabolism. Totodată,datorită vitaminei A,te ajută să ai un păr sănătos.

Şi nu uita de faptul că roşiile au efect antiîmbătrânire,căci stimulează producţia de colagen la nivelul pielii.



Recente

femeie freelancer birou acasa jpg
Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg