Dieta militară de 3 zile te ajută să topeşti kilogramele

1 76149 original jpg jpeg

Îţi doreşti să scapi rapid de câteva kilograme în plus şi nu ştii cum? Dieta militară ar putea fi soluţia potrivită pentru a-ţi atinge scopul. Durează trei zile şi se bazează pe reducerea consumului de calorii şi pe accelerarea metabolismului.

Alimentele incluse în dieta militară îmbunătăţesc sensibilitatea la insulină, fapt care te ajută să reduci nivelul de glucoză şi să previi acumularea kilogramelor. Desigur, nu vei pierde grăsime în aceste trei zile, însă ca să îţi menţii greutatea chiar şi după ce dieta s-a încheiat, trebuie să faci exerciţii, să ai o alimentaţie corectă, la ore potrivite şi să te odihneşti suficient. De reţinut, este interzisă persoanelor în vârstă, gravidelor sau mamelor care alăptează.

Ziua 1

Prima zi poate fi destul de grea, în special dacă faci parte din categoria persoanelor pofticioase, deoarece este destul de restrictivă. Este foarte probabil să ai senzaţia foame chiar la scurt timp după ce te-ai ridicat de la masă.

Înainte de micul dejun: un pahar de apă călduţă cu lămâie, băut pe stomacul gol

8:15-8:30: o jumătate de grepfrut, o felie de pâine cu unt de arahide.

11:30: 6 alune, jumătate de castravete feliat

13:00-13:30: o jumătate de conservă de ton, o felie de pâine cu multicereale, piure de spanac

16:00-16:30: un biscuit cu multicereale, o ceaşcă de ceai verde

19:00-19:30: pui sau peşte fiert, o jumătate de ceaşcă de fasole verde, jumătate de banană, un măr

Ziua 2

Înainte de micul dejun: un pahar de apă călduţă cu o linguriţă de oţet de mere

8:15-8:30: un ou fiert, o felie de pâine cu multicereale, jumătate de banană

11:30: suc de morcovi, 2 alune

13:00-13:30: ceaşcă de brânză, un ou fiert

16:00-16:30: un biscuit cu multicereale, o ceaşcă de ceai verde

19:00-19:30: doi cartofi fierţi, 1 ceaşcă de broccoli fiert, jumatate de banană

Ziua 3

Înainte de micul dejun: o ceaşcă cu boabe de schinduf înmuiate în apă cu o seară înainte (bea apa imediat ce te trezeşti)

8:15-8:30: o felie de brânză, cinci biscuiţi săraţi, un măr mic

11:30: patru nuci, şase boabe de fistic crud, o ceaşcă de lapte

13:00-13:30: un ou fiert, o felie de pâine cu multicereale, o farfurie cu supă de pui

16:00-16:30: un biscuit, o ceaşcă de ceai verde

19:00-19:30: peşte la grătar, o ceaşcă de spanac fiert, jumătate de banană



Recente

woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg