Dieta miracol pentru organismul tău. Consumă zilnic cel puţin "30 de grame de fibre"

1 dieta fibre jpg jpeg

Dieta bogată în fibre te poate scăpa de orice risc de a face cancer de colon. O spun experţii în sănătate la nivel mondial, iar studiile lor arată că cu cât consumi mai multe fibre, în special cele din cereale integrale, cu atât organismul tău va fi mai sănătos. Ce trebuie, aşadar să consumi? De exemplu, unul dintre cele mai bogate în fibre este ţarâţa de grâu.

Un alt sudiu realizat de experţi australieni, ţara cu cel mai ridicat indice de cancer de intestin din lume, spune că, cantitatea ideală de fibre pe care trebuie să o consumăm în fiecare zi este de ”30 grame de fibre”, notează a1.ro.

Încă nu este clar cum fibrele reuşesc să reducă riscul de cancer de colon, cel mai probabil datorită efectului benefic asupra bacteriilor intestinale. 

Citeşte şi: 

De evitat: mari cantităţi de carne roşie, dar şi cea perparată precum: şuncă, slănină şi cârnaţi.

Citeşte şi: 

O dietă echilibrată include hidraţi de carbon, prezenţi în verdeţuri, legume, cereale (pâine, paste, orez), fructe. Grăsimi sănătoase precum: uleiul de măsline şi includ alimente care furnizează proteine ​​precum ouă, peşte şi leguminoase. 



Recente

Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png