Învaţă aceste tehnici inteligente ca să reacţionezi mai bine la critici

1 shutterstock 1688829535 ok jpg jpeg

Nu-i uşor să-ţi păstrezi calmul şi buna dispoziţie când cineva îţi evidenţiază defectele şi-ţi arată lipsă de consideraţie. Pentru că şi criticile fac parte din viaţă, trebuie să înveţi să nu le laşi să te afecteze. Descoperă care sunt paşii pentru a ieşi calmă şi învingătoare dintr-o confruntare!

Nu o lua personal

Criticile pot fi, ce-i drept, şi constructive, iar în acest caz ar trebui să fii recunoscătoare, pe termen lung. Cât timp ai posibilitatea să înveţi din ele şi să-ţi corectezi unele minusuri, nu e cazul să te enervezi. Dacă, în schimb, ai de-a face cu o persoană care se hrăneşte din a critica pe altcineva, încearcă să-ţi păstrezi calmul şi să te gândeşti că un astfel de om ascunde multe frustrări. Când eşti pusă într-o astfel de situaţie, zâmbeşte şi gândeşte-te la un moment plăcut, astfel încât să-ţi muţi gândurile de la comentariile acide făcute de cel din faţa ta. Dacă reuşeşti să nu laşi criticile să te afecteze mai mult de o clipă şi să nu le iei personal, poţi să te feliciţi. Eşti mult mai puţin influenţabilă decât credeai.

Dă-i replică, dar cu tact!

Atunci când eşti luată în vizor de critici, este important să nu rămâi datoare cu punctul tău de vedere. Nu trebuie doar să asculţi şi, mai rău, să te înveninezi. Răspunde criticilor pe un ton ferm, dar calm, fără să fii nepoliticoasă, pentru a nu amplifica şi mai mult tensiunea. În plus, fă-o şi inteligent, aşteptând momentul potrivit pentru a da replica. Dacă îl întrerupi pe interlocutorul tău sau răspunzi cu jumătăţi de cuvinte, răspunsul tău va trece neauzit. Fii diplomat şi explică ceea ce simţi fără nicio ezitare!

Acceptă ce e logic, ignoră restul

Aceasta este cheia unei atitudini sănătoase faţă de critică. Primul pas este să asculţi tot ceea ce are de spus persoana adversă, chiar dacă furia te-ar face să o iei din loc. Gândeşte-te, apoi, dacă toate afirmaţiile negative despre tine te-ar putea ajuta să te îmbunătăţeşti. Dacă acestea au fost făcute cu intenţii bune, deşi greu de digerat, învaţă să le accepţi şi să faci nişte schimbări, care îţi pot aduce beneficii. Dacă, în schimb, acea persoană este rău intenţionată, ignoră criticile ei, având în vedere că acestea nu te pot ajuta să creşti, ca om.

Renunţă la persoanele toxice

Dacă aceste critici vin din partea unor persoane toxice, care fac parte din anturajul tău, gândeşte-te bine dacă poţi trăi aşa: într-o permanentă defensivă. E clar că ai în jurul tău oameni dornici să găsească defecte celorlalţi şi care nu au cum să se schimbe. Nu mai este despre tine, ci despre ei, iar negativismul acestora nu face decât să-ţi strice în mod gratuit liniştea. Dacă aceste persoane se numără printre prietenii tăi, e cazul să te gândeşti dacă e cazul să facă parte din viaţa ta. Chiar vrei o relaţie toxică?

Relaxează-te

Până la urmă, vorbim doar despre opinia unei persoane în ceea ce te priveşte. Nu este un adevăr general valabil şi nu toţi te privesc aşa. Criticile nu sunt note sau etichete lipite în frunte. În loc să fii descurajată sau chiar tristă, gândeşte-te în felul următor: dacă criticile sunt fondate, nu-ţi rămâne decât să faci ceva pentru a repara ceea ce ţi se impută. Dacă nu sunt, n-ai niciun motiv să le iei în seamă. Aşa că relaxează-te, rămâi calmă, respiră adânc şi aşteaptă câteva minute înainte să dai o replică.



Recente

view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg