Trucuri ca să eviţi certurile la muncă

1 62824 original jpg jpeg

Faci meseria care îţi place, însă zilele petrecute la birou nu sunt tocmai fericite din cauza colegilor. Unii dintre ei îţi fac zile fripte, fie că îţi caută nod în papură, fie că îţi dau ţie din sarcinile lor, nu ştii cum să te porţi ca să îndrepţi situaţia. Ei bine, există soluţii.

Spune lucrurilor pe nume,fără ocolişuri

Munca la birou presupune lucrul în echipă. Nu de puţine ori se întâmplă ca unii dintre colegiităi să facă şi greşeli. Atunci când un coleg a făcut un lucru greşit,cel mai bine este să discuţi cu el,faţă în faţă.

Ai grijă la „ marea confruntare”,să fie cât mai obiectivă şi elegantă,să laşi deoparte orice urmă de ranchiună. Nu-i vorbi pe un ton acuzator şi nu ridica vocea. Cu siguranţă,va aprecia acest lucru. Şi până la urmă se va ajunge la o înţelegere. Nu face greşeala să vorbeşti cu altcineva înainte de a-i spune celui în cauză că a făcut ceva greşit.

Stai departe de bârfe

Există o zicală care spune că lucrul într-un colectiv,mai ales de femei este infernul. Ei bine,nu este departe de adevăr,pentru că în multe colectivităţi este imposibil să nu existe bârfă. Probabil că şi ţie îţi este cunoscută fraza „Ai văzut ce urât s-a coafat X astăzi?”

Ca să eviţi astfel de situaţii,este indicat să te ţii departe de colegele bârfitoare. Încearcă să porţi discuţii cu ele doar pe teme strict legate de serviciu. De asemenea,la serviciu este bine să nu fii o carte deschisă şi să nu vorbeşti despre viaţa ta personală.

Fără crize de nervi

Nu de puţine ori ai avut parte de situaţii tensionate la birou. Şi tare i-ai plăti cu aceeaşi monedă şi ai ţipa şi tu din toţi plămânii atunci când un coleg urlă la tine ba că nu ai făcut aşa cum a spus şeful,ba că ai muncit mai puţin ca el,ba că ai stat jumătate de zi la ţigară,ba că eşti de vină că nu a ieşit un proiect.

Ei bine,în astfel de situaţii trebuie să dai dovadă de multă diplomaţie şi de stăpânire de sine. Ca să eviţi ca disputa să ia amploare şi să se transforme într-un conflict şi mai mare,rămâi calmă şi în niciun caz nu ridica şi tu tonul. Eventual poţi strecura o glumă,ca să detensionezi situaţia. Apoi,după ce colegul de serviciu s-a calmat,discutaţi despre ceea ce s-a întâmplat şi rezolvaţi problema.

Citeşte şi:

Machiaj impecabil pentru serviciu

Prea multă intimitate la serviciu strică!



Recente

Sportul zilnic fără stres cum îl faci parte din viața ta chiar și atunci când ai un program plin jpg
portrait teenage girl looking victorious jpg
6915265 jpg
pexels technobulka 2908976 jpg
Flexibilitatea unui credit IFN Cum se adapteaza nevoilor tale jpg
teenager trying reduce hangover effect morning jpg
50   51 shutterstock 2252434631 jpg
happy female model sitting floor covered with confetti laughing enchanting caucasian girl posing with balloons her birthday jpg
space collage with young women jpg
front view young beautiful lady white dress posing with stop sign jpg
fantasy scene wealth jpg
front view young modern woman colorful coat orange t shirt with black earphones sunglasses posing jpg
Semnificatia apei sfintite Boboteaza  Sursa foto shutterstock 2241996461 jpg
Ce este randamentul dividendului jpg
adorable white woman posing with bengal lights gorgeous red haired girl holding sparklers laughing new year jpg
three friends having 2018 party jpg
profimedia 1061300496 jpg
view snowman with winter landscape snow jpg
St stephen wiki jpg
young woman santa s hat sitting with opened book jpg