Jurnalul recunoştinţei: 7 întrebări la care să răspunzi în jurnalul tău

Scrisul în jurnal îţi poate aduce o mulţime de beneficii. Te ajută să te relaxezi, să te cunoşti mai bine, să păstrezi amintiri deosebite sau chiar să practici recunoştinţa. Da, journaling-ul este o unealtă puternică când vine vorba de gestionarea stresului, dar şi de autocunoaştere.

image

Dacă îţi doreşti să practici această activitate, dar nu ai idee de unde să începi, există soluţii foarte simple. Spre exemplu, există jurnale în care nu trebuie să îţi baţi capul ce să scrii, ci pur şi simplu răspunzi la nişte întrebări menite să încurajeze introspecţia, recunoştinţa şi autocunoaşterea.

În cazul în care un astfel de jurnal crezi c-ar funcţiona pentru tine, citeşte mai jos 7 întrebări excelente la care poţi răspunde în propriul jurnal:

Ce admiri la oamenii pe care îi iubeşti?

Oamenii pe care îi iubeşti merită recunoştinţa ta, în ciuda faptului că există şi momente tensionate sau mai puţin plăcute între voi. De aceea, e o idee inspirată să pui pe hârtie câteva lucruri pe care le admiri la oamenii dragi, fie că e vorba de parini, fie că e vorba de partener, rude sau prieteni.

Care a fost cea mai frumoasă experienţa din copilăria ta?

Nostalgia vremurilor trecute e un sentiment frumos, pe care fiecare dintre noi îl simte la un moment dat.

Dacă îţi place să te întorci la momentele frumoase din trecut, pune pe hârtie câteva experienţe frumoase din copilăria ta. Poate ţi-a rămas în minte momentul în care ai învăţat să mergi cu bicicleta sau cel în care ai primit adidaşii de fete pe care ţi-i doreai. Dacă ai un singur moment preferat, aşterne-l pe hârtie cu cât mai multe detalii, astfel încât să îl reciteşti cu plăcere de fiecare dată.

De asemenea, poţi să notezi şi câteva dintre obiectele preferate şi dragi din copilărie. Poate fi vorba despre o carte, o pereche de adidaşi de fete, un album sau o pernă.

Ce gest frumos ţi-a făcut ziua/luna/anul mai bun(ă)?

Micile gesturi frumoase nu ar trebui să treacă neobservate. Scrie în jurnal câteva detalii despre gesturile frumoase care ţi-au înseninat ziua, luna sau anul. Pot fi gesturi mici, făcute de partener, părinţi sau prieteni sau chiar gesturi făcute de străini.

Ce îţi aduce pace şi linişte?

Pentru fiecare dintre noi, pacea şi liniştea arată diferit. E bine să te gândeşti în profunzime la lucrurile ce îţi aduc ţie pace şi linişte, deoarece te poate ajuta să te cunoşti mai bine şi să îţi atingi obiectivele mai uşor. Scrie în jurnal câteva lucruri de însemnătate pentru tine când vine vorba de liniştea ta. Poate să fie vorba despre siguranţa unui job sau despre felul în care îţi amenajezi casă. Tu decizi ce contează pentru tine.

Care a fost cel mai frumos cadou pe care l-ai primit?

Cadourile care îţi aduc zâmbetul pe buze merită păstrate amintire. Încearcă un exerciţiu de memorie, în care te gândeşti la cele mai frumoase cadouri pe care le-ai primit de-a lungul timpului. Poate să fie vorba de o pereche de adidaşi pentru fete, de o cutie de bomboane sau de o carte. Bineînţeles, nu trebuie neapărat să fie cadouri materiale. Uneori, lucrurile simple, precum o felicitare sau un obiect de decor pot valora mai mult decât bijuteriile sau sumele mari de bani.

În ce locuri te simţi ca acasă? Unde simţi că aparţii?

Acasă nu este neapărat despre un loc, ci de cele mai multe ori este despre un sentiment. Scrie în jurnal câteva momente sau locuri în care simţi că aparţii. Poate să fie propria casă, bineînţeles, poate să fie casa părintească, o cafenea, o destinaţie de vacanţă sau chiar un loc în aer liber.

Când ai făcut ultima oară o faptă bună?

Mai exact, când ai contribuit ultima dată în mod pozitiv la bunăstarea comunităţii tale sau a societăţii în general? Există o mulţime de gesturi frumoase pe care le poţi face pentru cei din jur. Poţi să donezi lucruri diverse, de la treninguri pentru copii sau încălţăminte pentru copii, precum adidaşii de fete sau ghetele de băieţi şi până la haine de adulţi, cărţi sau mobilier, dar şi să îţi oferi în mod gratuit timpul. Nenumărate ONG-uri cu activităţi diverse cauta voluntari, care să dedice un strop din timpul lor pentru binele comunităţii.

Să contribui la binele comunităţii nu este doar un gest nobil, ci şi o modalitate de a câştiga skill-uri preţioase şi de a găsi un scop în viaţa de zi cu zi.

Întrebările de mai sus te ajută să te cunoşti mai bine, să practici recunoştinţa, dar şi să te relaxezi. Când îţi concentrezi atenţia la lucruri frumoase, precum momente deosebite din copilărie sau locuri în care te simţi ca acasă, ai toate şansele să uiţi de grijile de zi cu zi.



Recente

1772031328 f6vY jpg
curs de SEO și GEO cursuri functionari jpg
46 47 shutterstock 2677971621 jpg
Top 5 factori de luat in considerare in alegerea dintre un imprumut si un card de credit jpg
Sportul zilnic fără stres cum îl faci parte din viața ta chiar și atunci când ai un program plin jpg
portrait teenage girl looking victorious jpg
6915265 jpg
pexels technobulka 2908976 jpg
Flexibilitatea unui credit IFN Cum se adapteaza nevoilor tale jpg
teenager trying reduce hangover effect morning jpg
50   51 shutterstock 2252434631 jpg
happy female model sitting floor covered with confetti laughing enchanting caucasian girl posing with balloons her birthday jpg
space collage with young women jpg
front view young beautiful lady white dress posing with stop sign jpg
fantasy scene wealth jpg
front view young modern woman colorful coat orange t shirt with black earphones sunglasses posing jpg
Semnificatia apei sfintite Boboteaza  Sursa foto shutterstock 2241996461 jpg
Ce este randamentul dividendului jpg
adorable white woman posing with bengal lights gorgeous red haired girl holding sparklers laughing new year jpg
three friends having 2018 party jpg