Lucruri surprinzătoare despre cafea, cea mai populară băutură din lume, după apă

1 shutterstock 1605473998 ok jpg jpeg

Ştiai că, în lume, sunt consumate peste 400 de miliarde de ceşti de cafea pe an? Băutura aceasta nu mai reprezintă de mult timp doar un răsfăţ pentru papilele gustative, ci vorbim despre un produs benefic pentru sănătate. Cafeaua joacă un rol important în multe culturi din lume şi încurajează socializarea cu cei apropiaţi. Totodată, despre cafea avem încă multe de descoperit. Este posibil să nu ştii că boabele de cafea reprezintă cea mai vândută marfă din lume, după petrol sau că, la început, cafeaua se vindea în farmacii.

În general, arborele de cafea se cultivă pe o rază de 1.000 de mile în jurul Ecuatorului, de la Tropicul Cancerului în Nord, până la Tropicul Capricornului în Sud. Există două tipuri de boabe de cafea care sunt folosite la prepararea cafelei comercializate – Robusta şi Arabica. Robusta are condiţii propice la altitudini mai joase, în timp ce Arabica este adaptată la altitudini mai înalte. Arborii de cafea produc în medie două până la patru kilograme de fructe şi un bun culegător poate recolta 45 până la 90 de kilograme de fructe de cafea pe zi; din care vor fi produse 18 kilograme de boabe de cafea, notează Asociaţia Română a Cafelei.

3 planta de cafea jpg jpeg

Cafeaua se cultivă în peste 50 de ţări din lume

Principalele ţări furnizoare de cafea sunt Brazilia, Columbia şi Vietnam. Cafeaua Arabica reprezintă aproximativ trei sferturi din cafeaua cultivată în întreaga lume. Este cultivată în toată America Latină, Africa Centrală şi de Est, India şi în Indonezia. Cafeaua Robusta este cultivată în Africa de Vest şi Centrală, în toată Asia de Sud-Est şi în Brazilia. Brazilia este cea mai mare naţiune exportatoare de cafea, iar Vietnamul şi-a triplat exporturile între 1995 şi 1999 şi a devenit un producător important de boabe Robusta.

De unde provine aroma ei

stanga
dreapta
3 planta de cafea jpg jpeg

Profilul senzorial al unei ceşti de cafea variază în funcţie de mai mulţi factori, inclusiv: tipul şi amestecul boabelor de cafea, sursa geografică, metoda de prăjire. Cafeaua oferă un amestec complex de diferite arome, care produc împreună o gamă de experienţe senzoriale. Aroma cafelei provine din diferiţi compuşi volatili produşi prin prăjirea cafelei. Uleiul din cafea, care reprezintă aproape 10% din boabele prăjite de cafea, generează mare parte din savoarea sa. Prăjirea declanşează o serie de procese în boabe, generând dezvoltarea compuşilor volatili care contribuie la profilul aromatic.

La început, cafeaua se vindea în farmacii

Cafeaua a apărut în Europa în secolul al XVII-lea. Prima cafea europeană a fost comercializată în farmacii ca remediu medicinal.

Curând aveau să se înfiinţeze şi primele cafenele a căror popularitate a crescut foarte repede. Prima cafenea europeană a fost deschisă în Veneţia în 1683. Din perspectivă istorică, cafenelele erau un punct social de întâlnire important în Europa, iar apariţia lor a încurajat numeroase transformări culturale şi politice pe parcursul secolelor al XVII-lea şi XVIII-lea. Acestea au oferit un for pentru schimbul de opinii favorizând opinia publică la nivelul întregului spectru social. Mai mult, cafenelele erau populare în rândul filosofilor, anticarilor şi istoricilor ca locuri în care oamenii de ştiinţă care împărtăşesc aceeaşi viziune să se întâlnească, să citească, să înveţe de la ceilalţi şi să dezbată.

Din 42 de boabe de cafea faci un espresso

Espresso a fost pregătit manual în Milano, Italia, la începutul secolului al XX-lea. Trecerea timpului a dus la realizarea unei maşinării special concepute pentru crearea băuturii. Folosind apă fierbinte sub presiune şi 42 de boabe de cafea prăjită şi măcinată, espressorul permite extragerea rapidă a aromelor şi formarea unui strat superior de spumă fină şi cremoasă. Lucrătorii din magazinele de cafea care foloseau espressorul erau cunoscuţi în Italia sub numele de „baristas”, iar acest loc de muncă era de cele mai multe ori oferit tinerilor.

Principalele surse de cafeină

Cafeina se regăseşte în boabele de cafea şi în alte 60 de specii de plante inclusiv cacao, nucile de kola, frunzele de ceai.

Cafeaua conţine în mod natural o varietate de compuşi inclusiv cafeina, antioxidanţi şi diterpeni. Aceştia contribuie nu doar la aroma sa unică, dar şi la mult cercetatele efecte benefice ale cafelei.

Câte calorii are o cafea neagră de 100 ml

Cafeaua simplă, fără zahăr sau lapte, conţine cantităţi reduse de elemente nutritive, grăsimi, carbohidraţi şi proteine, de aceea are doar 1-2 calorii per 100 ml. Profilul nutriţional final al cafelei este influenţat de dimensiunea ceştilor, de adăugarea laptelui, frişcăi, zahărului sau a îndulcitorilor care pot conduce la creşterea conţinutului caloric.

@shutterstock, desprecafea.info  



Recente

burnout jpeg
SPAM jpg
intalnire romantica jpg
Emoticoane jpg
inselat jpg
nevoia de control   volan   shutterstock 2011393733 jpg
Frica jpg
angajare   interviu   hr process gb5e304e4d 1280 png
Excentric jpg
Narcisist jpg
Top 6 greseli de management care duc angajatii mai aproape de burnout jpg
femeie cu catel jpg
OK Manastirea Humor 523823332 jpg
lider familie shutterstock 1256373445 jpg
echilibru jpg
Longevitate jpg
Fericire jpg
multe obiecte   colectionare compulsiva   shutterstock 1742622026 jpg
Frica jpg
cuplu film shutterstock 695805913 jpg