Află câteva lucruri mai puţin ştiute despre pizza!

1 64256 original jpg jpeg

Pizza este şi va rămâne, probabil, unul dintre cele mai populare feluri de mâncare din lume, iar, conform specialiştilor, acest preparat se află şi în topul preferinţelor românilor.

Cu toate că majoritatea am încercat diferite sortimente ale acestui preparat şi am ajuns să îi cunoaştem toate substraturile,varietăţile de topping-uri şi de blaturi,cu siguranţă,există câteva lucruri despre pizza pe care încă nu le cunoaştem. Specialiştii de la hipMenuşi-au propus să combată cele mai des întâlnite mituri cu privire la acest faimos preparat.

Iată care sunt acestea:

1. Mit:Pizza a apărut pentru prima dată în Italia

Pe oricine am întreba de unde este originară pizza am primi,cu singuranţă,acelaşi răspuns:Italia. Ei,bine,istoria acestui fel de mâncare este mult mai îndepărtată decât pare la prima vedere. Încă din antichitate,atât romanii,cât şi grecii,israelienii,babilonienii şi egiptenii găteau ceva extrem de asemănător cu focaccia din zilele noastre. Putem,astfel,considera că pizza datează,într-o formă primitivă,desigur,încă de atunci. 

Pentru a ajunge în forma pe care o cunoaştem noi,pizza va străbate un drum lung,culminat,evident,pe malurile însorite ale sudului Italiei. Astfel,în secolul XVI,oamenii săraci din Napoli au găsit un mod accesibil de a se hrăni cu un preparat rezultat din aluat de făină de grâu,ulei de măsline,roşii,brânză şi ierburi aromatice. Aşa a apărut prima pizza,iar toată Italia a fost impresionată şi cucerită de noua “plăcintă” inventată de napoletani.

Se spune că Raffaele Esposito a făcut prima pizza cu roşii,brânză,topping-uri şi mirodenii,iar prima pizzerie,care există şi în zilele noastre,a fost deschisă în Port Alba din Napoli. La sfârşitul secolului XVIII,Esposito a fost chemat pentru a găti pentru Regele Umberto şi Regina Margherita a Italiei. Acesteia i-a plăcut atât de mult pizza cu mozzarella,busuioc şi roşii încât Esposito a numit acest sortiment cu numele reginei:Margherita. Interesant este faptul că se spune că dacă reginei nu i-ar fi plăcut atât de mult acest preparat,probabil că pizza nu s-ar fi răspândit atât de rapid,iar popularitatea ei nu ar fi ajuns la cotele atât de înalte la care este şi în zilele noastre.

2. Mit:Nu se numeşte “pizza” dacă nu conţine brânză

În realitate,mozzarella a fost adăugată pe pizza la sfârşitul anilor 1700,iar prima pizza este datată în istorie încă din anul 997 d.Hr. Aşadar,pentru câteva sute de ani,pizza nu a avut în compoziţie brânza,mulţi oameni din diferite culturi fiind în continuare adepţii pizzei fără brânză.

3. Mit:Pizza „Hawaiiană” a fost inventată de un hawaiian

Contrar mitului,pizza Hawaiiană a fost de fapt creată într-un restaurant din Ontario,Canada,iar creatorul acesteia era,cu siguranţă,de origine candiană.

4. Mit:Pizza este întotdeaua una dintre cele mai ieftine opţiuni în materie de mâncare

Deşi,în general,pizza este mâncare accesibilă oricărui buzunar,în funcţie de topping-urile pe care le conţine,aceasta poate fi încadrată şi la secţiunea de delicatese. Astfel,în New York există un fel de pizza care conţine caviar şi homar,al cărui preţ ajunge la nu mai puţin de 1.000 de dolari.

5. Mit:Italienii sunt cei mai mari mâncători de pizza din lume

Totuşi,studiile nu ne arată acelaşi lucru. Astfel,deşi originile pizzei clasice sunt asociate cu Italia,italienii nu se regăsesc în topul clasamentului atunci când vine vorba de cantitatea de pizza mâncată anual. Dintr-un studiu realizat recent de către o asociaţie internaţională reiese că pe locul 1 în topul celor mai mari consumatori de pizza din lume se află,surprinzător,norvegienii.

În topul ţărilor care consumă cea mai mare cantitate de pizza din lume urmează Statele Unite ale Americii,Marea Britanie şi Germania,Italia regăsindu-se situată abia pe poziţia a cincea.



Recente

Mesaje text, relatie, foto shutterstock jpg
3 semne ca ai anxietate relaționala  Sursa foto Shutterstock 2002193720 jpg
autosugestie jpg
Regula 333 sau metoda care te ajută să scapi de anxietate, foto shutterstock jpg
trezitul devreme si starea de spirit, foto shutterstock jpg
Cele mai ascunse secrete ale zodiilor, shutterstock  jpg
Gesturi care lasa celorlalti o impresie proasta  Sursa foto Shutterstock jpg
anxietate shutterstock 1418979635 jpg
Reguli de bune maniere care sunt frecvent încălcate, foto shutterstock jpg
Bomboane jpg
Cum sa faci ca afacerea ta sa conteze 3 strategii pentru succes jpg
semnificatia zilei de nastere foto shutterstock 2031304499 jpg
rugaciuni pentru casnicie trainica shutterstock 178817489 jpg
shutterstock 1647140854 jpg
1 inaltarea sfintei cruci jpg jpeg
concediere   office g1090d99cf 1280 png
fidelitate jpg
Test de personalitate jpg
dinti de aur jpg
menstruatie jpg