Află cum cafeaua poate preveni depresia

1 64810 original jpg jpeg

Deşi s-au spus multe „răutăţi” la adresa cafelei, apreciem în continuare mirosul acesteia dimineaţa, iar la serviciu, primul lucru pe care-l facem este să ne preparăm una! Află în continuare părţile pozitive, dar şi cum poţi scăpa de depresie bând cafea regulat.

Un studiu recent a demonstrat că femeile care beau cafea în mod regulat,au un risc mai mic cu 20% în a dezvolta depresii.

Desigur,consumul excesiv de cafeină duce la stări de anxietate şi insomnie-două lucruri,care în nici un caz nu vor stimula fericirea! Însă,un consum moderat a dovedit că reduce simţitor cazurile şi tentativele de suicid.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că bând cafea,creierul eliberează dopamină şi serotonină,contribuind astfel la starea de fericire sau relaxare.Deci,tu cam de câtă cafea ai avea nevoie pentru a te bucura în linişte de efectele pozitive ale acesteia?

Potrivit studiului,riscul de depresie scade proporţional cu fiecare ceaşcă de cafea consumată (până la un maxim de şase căni pe zi! Nu trebuie să exagerezi!). Pare mult,nu? Însă dacă analizezi un pic situaţia,vei observa că în jurului cafelei,se află un întreg ritual care contribuie la fericirea ta.

De obicei bei cafea ori de câte ori simţi nevoia:atunci când te trezeşti,atunci când răsfoieşti un ziar,atunci când trimiţi un mail sau te afli cu mai mulţi prieteni. Dacă iei aceste lucruri în calcul,îţi vei da seama că licoarea ta maronie este doar un pretext,pentru multe alte lucruri agreabile.

Iar în contextul ăsta,cum să te mai deprimi?



Recente

Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg