Alimente pentru o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă

1 73323 original jpg jpeg

Decât să ajungi în situaţia de a apela la medici pentru restabilirea sănătăţii, mai bine ai în vedere următoarele lucruri: alimentaţia de zi cu zi, odihna şi combaterea stresului oxidativ. Astfel, potrivit specialiştilor, vei avea o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă.

Profesorul Luc Montagnier,laureat al premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în 2008 pentru descoperirea virusului HIV,consideră că populaţia trebuie educată în spiritul prevenţiei.

Pentru buna funcţionare a organismului,profesorul recomandă alegerea fructelor,legumelor şi a plantelor proaspete sau cât mai puţin prelucrate termic deoarece doar aşa ne putem bucura de antioxidanţii de care dispun.

"Cei mai buni antioxidanţi vin din surse naturale",spune profesorul. Aceşti antioxidanţi contraatacă radicalii liberi menţinând astfel starea de sănătate.

“Este indicat să utilizăm combinaţii de antioxidanţi,nu doar unul singur,spre exemplu,vitaminele E şi C formează împreună una dintre cele mai bune combinaţii antioxidante",completează cercetătorul.

Însă tot ceea ce este în exces strică,inclusiv o cantitate prea mare de antioxidanţi în organism dăunează,spune Luc Montagnier. De aceea, este recomandat să nu iei suplimente alimentare fără consultul unui specialist.

De asemenea,o alimentaţie echilibrată trebuie să conţină cantităţi moderate de zaharuri,de proteine şi grăsimi,mai ales sub formă de acizi graşi polinesaturaţi,spune profesorul.

Eficacitatea acestor lipide depinde de un bun echilibru:raportul între Omega 6 (dintre care acidul linoleic) şi Omega 3 (dintre care acidul alfa-linoleic) trebuie să respecte o proporţie de 5 la 1.

Sursele de Omega 3 şi Omega 6 sunt somonul,tonul,sardinele,uleiul de măsline extravirgin,nucile,seminţele de cânepă şi uleiul de cânepă.



Recente

Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg