Bananele şi peştele gras, printre alimentele pe care le poţi consuma pentru un plus de energie

1 banana jpg jpeg

În această perioadă, în care temperaturile scad, multe persoane simt că nu mai au energie, sunt obosite şi nu se mai pot concentra pe ceea ce au de făcut. Din fericire, aceste stări pot fi controlate prin intermediul alimentaţiei sănătoase.

Lipsa de energie se întâmplă odată cu venirea sezonului rece, atunci când afară este mai mereu mohorât şi nu ne mai putem bucura de lumina soarelui. Mulţi tind în astfel de situaţii să apeleze la cafea, însă nutriţionistul Gianluca Mech spune că aceasta nu este soluţia optimă, şi ne oferă o listă de alimente sănătoase pe care să le consumăm pentru a fi mai energici zi de zi. 

„Tuturor ni se întâmplă în zilele friguroase de toamnă sau iarnă să simţim că nu avem deloc energie şi că ne-am dori să ne petrecem întreaga zi în pat. Cafeaua pare să fie soluţia salvatoare pentru mulţi dintre noi, dar nu este neapărat cea mai bună soluţie. Avem la dispoziţie o mulţime de alimente care ne dau un boost de energie şi fac totodată bine sănătăţii‟, declară nutriţionistul Gianluca Mech.

1. Bananele se află printre cele mai bune surse alimentare de energie. Conţin carbohidraţi complecşi, potasiu şi vitamina B6. Toate acestea contribuie activ la creşterea nivelului de energie.

2. Peştele gras. Somonul şi tonul sunt surse bune de proteine, acizi graşi şi vitamine din grupa B. S-a demonstrat prin studii ştiinţifice că acizii graşi omega-3 reduc inflamaţia, care este o cauză comună a senzaţie de oboseală. Vitamina B12 contribuie la producerea celulelor roşii din sânge şi la mai buna absorbţie a fierului în organism. Nivelurile optime de celule roşii şi fier pot reduce oboseala şi pot creşte nivelul energiei.

3. Consumul de cartofi dulci ne oferă un boost de energie atunci când avem nevoie. O porţie de 100 de grame conţine până la 25 de grame de carbohidraţi complecşi, 3.1 grame de fibre, 25% din cantitatea zilnică recomandată de mangan şi 564% din cantitatea zilnică recomandată de vitamina A. Organismul îi digeră încet, ceea ce îi face să fie o sursă constantă de energie.

4. Ouăle sunt alimente săţioase care ne ajută să căpătăm energia de care avem nevoie pentru întreaga zi. Sunt bogate în proteine, iar asta înseamnă că reprezintă o sursă constantă şi susţinută de energie. De asemenea, conţin leucină, un aminoacid ce stimulează nivelul de energie.

5. Ciocolata neagră. S-a dovedit că antioxidanţii din cacao au multe beneficii pentru sănătate, cum ar fi creşterea fluxului de sânge în întregul corp. Acest lucru ajută ca oxigenul să ajungă la creier şi muşchi, îmbunătăţindu-le funcţiile. Ajută la reducerea oboselii şi îmbunătăţirea stării de spirit. Ciocolata neagră conţine, de asemenea, compuşi stimulatori, cum ar fi teobromina şi cofeina, care s-au dovedit a spori energia. E important să nu o consumăm în exces şi să alegem variante fără zahăr adăugat, cu peste 70% cacao pură.

6. Goji. Sunt bogate în antioxidanţi, vitamine, minerale şi fibre. Ajută la o digestie mai bună şi eliberează constant energie pe parcursul zilei. Ele sunt uşor de consumat în iaurt, smoothie sau pur şi simplu crude.

7. Suplimente naturale pentru creşterea nivelului de energie. Lipsa de energie poate fi combătută şi cu ajutorul suplimentelor lichide pe bază de plante naturale, special concepute pentru a ne revirgora, pentru a oferi energie organismului. E important să le alegeţi pe cele recomandate de nutriţionişti, dovedite a fi eficiente, fără coloranţi, zahăr, sau compuşi chimici problematici.

2 gianluca mech nutritionist 23 jpg jpeg

Sursă foto: Shutterstock 



Recente

Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png