Cafeaua reduce riscul de apariţie a bolii Alzheimer

1 66865 original jpg jpeg

Persoanele care consumă în mod constat cafea au un risc mai mic de a suferi din cauza maladiei Alzheimer, potrivit cercetătorilor americani de la Universitatea South Florida.

Oamenii de ştiinţă afirmă faptul că această băutură cu rol stimulant declanşează o reacţie chimică la nivelul creierului care previne distrugerile cauzate de această maladie incurabilă,cu efecte devastatoare.

Studiul arată că pacienţii care prezentau primele semne ale bolii beau doze zilnice de cafea cu 51% mai mici în comparaţie cu persoanele neafectate de maladia Alzheimer.

La cercetare au luat parte 124 de persoane în vârstă de peste 65 de ani,care au fost monitorizate timp de 4 ani.

Potrivit unor studii efectuate anterior,cafeau are şi alte beneficii asupra organismului. Un consum moderat de cafea combate depresia la femei şi reduce cu 25% riscul de a suferi din cauza unui accident vascular cerebral.

Maladia Alzheimer,cea mai frecventă formă de demenţă întâlnită la persoanele în vârstă,se caracterizează printr-o acumulare de plăci beta-amiloide-un tip de proteine-în creier şi prin depuneri fibroase,formate de proteina tau în neuroni.

Boala provoacă pierderea progresivă şi ireversibilă a facultăţilor mintale. Maladia Alzheimer afectează aproape 36 de milioane de persoane pe plan mondial în anul 2010.



Recente

femeie freelancer birou acasa jpg
Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg