Cu ce înlocuieşti sarea din bucate

1 83980 original jpg jpeg

Ca să eviţi excesul de sare, trebuie să găseşti alternative sănătoase care să dea gust mâncărurilor tale. Iar aici paleta este destul de largă: de la condimente şi ierburi aromatice la lichide acre şi alge marine.

Consumul excesiv de sare poate duce la creşterea tensiunii arteriale, la boli cardiovasculare şi renale. Cu toate acestea, studiile arată că românii o utilizează în cantităţi mari pentru asezonarea alimentelor. Iată câteva ponturi pentru a reduce utilizarea sării în alimentaţie.

Citeşte eticheta de pe sticla de apă

Cantităţi însemnate de sare se regăsesc chiar şi acolo unde te aştepţi mai puţin, de exemplu în apa pe care o bei. Cea care conţine mai mult de 200 mg de sodiu pe litru este considerată a fi bogată în sare. Pe piaţă se găseşte însă şi apă plată cu un conţinut de sodiu mai mic de 20 mg/l. Această apă este recomandată în special persoanelor care urmează o dietă fără sare.

Gustă înainte de a asezona

Fie că te afli acasă sau la restaurant, nu te grăbi să ei solniţa de pe masă şi să o agiţi puternic deasupra platoului. În timp, acest obicei îţi poate crea probleme de sănătate. Gândeşte-te că surplusul de sare îi poate afecta gustul. Nimic nu te împiedică să ei o înghiţitură din ceea ce ai pe farfurie, şi abia după aceea să-i adaugi condimentele pe care le consideri necesare.

Consumă lichide acre

Cea mai reuşită modalitate de a masca lipsa sării este înlocuirea ei cu ceva acrişor. Sucul de lămâie este ideal pentru o salată, iar mâncărurile din peşte stropite cu puţin suc de lămâie vor avea o savoare aparte. Un alt produs de ajutor în bucătărie este oţetul. Obţinut din mere, vin, orez sau malţ, este potrivit pentru acrit ciorbe, preparate din carne sau salate de legume. Dacă nu eşti sigură de cantitatea de oţet, adaugă-l puţin câte puţin, şi gustă de fiecare dată. Nu ezita să adaugi în ciorbe borşul acrişor!

Foloseşte ierburi aromatice

Evită să foloseşti sare în bucate, înlocuind-o cu ierburi aromatice. Proaspete sau uscate, cu o aromă îmbietoare, vor da savoare oricărui preparat culinar. Cele mai populare în acest sens sunt tarhonul, coriandrul sau maghiranul. De asemenea, poţi folosi şi alte plante care, pe lângă gustul specific, mai au şi proprietăţi curative, cum ar fi mărarul, busuiocul sau cimbrul.

Condimentează cu alge marine

Algele conţin sare de mare naturală, fibre şi o cantitate însemnată de iod. În mod obişnuit, sunt consumate crude  în diverse salate. Din ele mai poate fi preparat un condiment sărat care va înlocui cu brio sarea de bucătărie. Se găseşte în magazine naturiste sub formă uscată sau pulbere.

Ştiai că...

…Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă, pentru adulţi, un consum de sare de 5-6 g pe zi sau mai puţin, şi de 1,5-3 g pentru copii?

… dacă nu sărăm mâncarea, beneficiem totuşi zilnic de 2-4 g de sare din alimente?



Recente

beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg
d8874dbb 067e 48ea 8552 1f1a3afca57c jpg
5593 jpg