Cum să ai grijă de tine dacă ai un program aglomerat
Să te relaxezi, să ai o alimentaţie echilibrată, să îţi faci timp pentru propriile hobby-uri. Ştim cu toţii că starea noastră de bine depinde de capacitatea de a ne trata cu blândeţe şi cu bunătate. Dar de la teorie la practică este un pas uneori foarte greu de făcut.
Dacă ai un program aglomerat, cu o slujbă pentru care aloci mare parte din zi şi poate şi o familie de care trebuie să ai grijă, probabil de multe ori te-ai gândit că nu mai ai putere să te ocupi şi de propria persoană. Totuşi, există numeroase mici gesturi pe care le poţi face doar pentru tine, în pofida timpului limitat. Tot ceea ce ai nevoie este puţină organizare.
Ai grijă de corpul tău
Chiar dacă ai un serviciu care îţi ocupă mult timp, poate şi un copil sau mai mulţi de îngrijit, acestea nu trebuie să fie pretexte pentru a elimina exerciţiile fizice din viaţa ta. Nu este nevoie să îţi faci timp să mergi la sala de sport. Alege un loc potrivit acasă, dormitorul, un colţ de living, mansarda etc. Înainte de a alege locul, gândeşte-te la diferitele mişcări pe care le vei face, precum şi la eventualele aparate pe care le vei folosi. Nu este nevoie să investeşti în multe accesorii pe care nu le vei utiliza des. O coardă de sărituri este aliatul tău dacă vrei să slăbeşti. Pentru antrenamentele cardio cea mai utilă poate fi banda de alergat. Te ajută să arzi calorii şi să îţi îmbunătăţeşti rezistenţa şi respiraţia. Benzile elastice te ajută la tonifierea musculaturii, dar şi la corectarea posturii, două gantere mici pot fi utile pentru muşchii braţelor şi pentru un bust ferm. Aceste accesorii sunt mai mult decât suficiente şi nu trebuie să le foloseşti pe toate în aceeaşi şedinţă. Chiar dacă nu eşti pasionată de sport, trebuie să iei în considerare că este mai important să faci mişcare în mod regulat decât intens.
Dormi suficient
O modalitate prin care o femeie poate avea grijă de ea însăşi este somnul de calitate. Respectă-ţi programul de somn mergând la culcare suficient de devreme. Nu există un număr fix, ideal, de ore de somn, fiecare organism are propriile sale nevoi, în funcţie de vârstă şi de nivelul de activitate. Majoritatea adulţilor au nevoie, în medie, de opt ore de somn. Dormitorul trebuie să fie rezervat exclusiv somnului, fără televizor, computer sau alte surse de distragere a atenţiei. Atmosfera trebuie să fie calmă, iar temperatura mai degrabă scăzută. Încearcă să menţii o rutină în ceea ce priveşte ora la care mergi la culcare şi cea la care te trezeşti, chiar şi în concedii, pentru că acest lucru te ajută la reglarea ceasului biologic.
Ai grijă de aspectul tău
Prin aspect trebuie să înţelegi imaginea pe care o afişezi din cap până în picioare. Dacă petreci mult timp în faţa şifonierului dimineaţa şi te gândeşti că nu ai cu ce să te îmbraci, încearcă să îţi construieşti o garderobă din piese de bază, care pot fi combinate foarte uşor între ele. Vei da impresia mereu că eşti bine îmbrăcată, iar acest lucru îţi va da încredere în tine. Însă, pentru ca ţinutele să nu devină plictisitoare, mizează pe accesorii: o geantă interesantă, cercei animal print, o brăţară delicată din aur sau, dimpotrivă, una din argint masiv, bijuterii vintage funky. Mai puţin înseamnă mai mult - este un concept pe care trebuie să îl aplici atât în ţinută, cât şi în machiaj şi coafură. Poţi alege, de exemplu, o ţinută formată din jeanşi, tricou şi pantofi sport, atât timp cât faci eforturi pentru restul. Un ten bine îngrijit, puţin rimel, un ruj roşu şi un coc lejer sunt adesea suficiente.
Stabileşte hobby-urile cu adevărat importante
Ai nevoie de stimulare intelectuală? De mai mult contact social? Vrei să te ocupi de un proiect ambiţios? Încearcă să stabileşti care este acea activitate importantă pentru care are sens să investeşti timp şi răbdare. Ideea este de a reduce timpul petrecut cu activităţi „goale”, precum navigatul pe reţelele sociale, şi de a le înlocui cu pasiuni care te relaxează, te stimulează şi îţi încarcă bateriile.
În încercarea de a avea grijă de propria persoană nu îţi fixa din start obiective prea multe şi nu ridica prea sus nivelul. Să fii prea exigentă cu tine însăţi nu te va ajuta să ai o bună stare fizică şi psihică, dimpotrivă. Alege-ţi propriul ritm, în funcţie de personalitatea şi de nevoile tale.
Sursa foto: Pexels.com