De ce îngraşă stresul?

1 61940 original jpg jpeg

Stresul blochează arderea grăsimilor, ne spune prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi. Acest lucru conduce, pe fondul unei alimentaţii greşite, la acumulări în greutate. Totodată, din cauza stresului şi a nefericirii, femeile se îngraşă mult mai uşor decât bărbaţii.

Stresul este cel mai mare duşman al persoanelor obeze sau supraponderale,numărul românilor care suferă de astfel de afecţiuni crescând alarmant. Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi,directorul Institutului de Cercetări Alimentare,ne explică de ce stresul îngraşă atât de tare şi cum putem să luptăm împotriva depunerii grăsimilor.

„Sistemul neuroendocrin aboleşte funcţia digestivă,tocmai de aceea nu este bine să mănânci când eşti stresat. Noi avem un altfel de stres,cronic psihoemoţional,iar abolirea digestiei nu are loc pe termen nelimitat,ci doar o jumătate de oră,o oră,după care organismul relaxat are o poftă de mâncare extremă. Tocmai de aceea,persoanele stresate,după ce trece actul de provocare a stresului,de la lipsa de foame ajung la o foame excesivă.

Este o chestiune şi de asociere a alimentelor,nu trebuie să mănânci carne cu cartofi prăjiţi,pentru că amidonul din cartofi face ca insulina să aibă un nivel ridicat. Din cauza nivelului mare al insulinei,cortizonul nu-şi mai poate face sarcina,care ar determina arderea grăsimilor din depozite. În felul acesta este arsă doar o parte din amidonul din cartof,care se transformă în glucoză,iar altă parte este transformată în grăsime şi depusă”,ne-a precizat prof. dr. Mencinicopschi.

Vezi AICI cum afectează hormonii greutatea unei persoane!



Recente

Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg