Forma paharului ne poate determina să bem mai repede

1 67978 original jpg jpeg

Timpul necesar pentru a termina o anumită băutură alcoolică pare să aibă legătură cu forma paharului în care aceasta este turnată, conform unui nou studiu.

În cadrul cercetării,participanţii au fost chemaţi să bea câte o sticlă de bere din pahare de forme diferite-unul cu pereţii drepţi şi unul cu pereţii curbaţi.

Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că cei care au băut berea din paharul cu pereţii drepţi au avut nevoie,în medie,de două ori mai mult timp prin comparaţie cu cei care au sorbit berea din paharul cu pereţii curbaţi.

Însă,nu s-a înregistrat nicio diferenţă în timpul de consum al băuturii din pahare,atunci când s-a repetat experimentul cu o băutură non-alcoolică.Cercetătorii au speculat că din paharele curbate se bea mai repede pentru că este mai dificil de aproximat care este jumătatea unor astfel de pahare,iar consumatorii nu pot aprecia foarte bine cât au băut deja."Oamenii încearcă să bea cu măsură şi ţin cont de cantitatea de bere consumată. Însă, capacitatea lor de a ţine sub control această cantitate pare compromisă dacă folosesc anumite tipuri de pahare," conform cercetătoarei Angela Attwood de la Şcoala de Psihologie Experimentală din cadrul Universităţii din Bristol,Marea Britanie.



Recente

Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg