Idei de vacanţă la munte. 10 locuri splendide de vizitat în România

idei de vacanţă la munte jpeg

Întotdeauna este timp pentru mini-vacanţe, mai ales vacanţe la munte, la aer curat unde îţi poţi reîncărca bateriile. Iarna admiri brazii înzăpeziţi şi practici sporturile zăpezii, schi şi snowboarding, iar vara faci drumeţii şi turism cultural şi istoric. Iată 10 idei de vacanţă la munte.

Idei de vacanţă la munte - zona Olteniei

 Începem lista noastră de idei de vacanţă la munte cu staţiunea Straja, care se află în Judeţul Hunedoara,Munţii Vâlcan,în S-V Carpaţilor Meridionali. Este un loc ideal pentru vacanţă la munte,mai ales iarna,dacă îţi place să schiezi. Aici există 12 părtii de schi,fiecare pârtie fiind dotată cu teleschi,iar unele au şi nocturnă ca să te poţi bucura de pârtie până seara târziu.

Straja are 210 cabane,vile,pensiuni şi case de vacanţă. Oamenii sunt foarte primitori şi calzi,iar peisajul este cu adevărat spectaculos.

Staţiunea este renumită şi pentru încărcătura religioasă şi istorică,aici putând fi vizitate Crucea Eroilor şi Schitul Straja. Accesul în această minunată staţiune de vacanţă se face dinspre Petroşani sau Târgu-Jiu,pe şoseaua naţională DN 66,iar la intersecţia de la Livezeni urmaţi indicatorul Lupeni pe DN 66A.

 De pe lista de cu idei de vacanţă la munte nu putea să lipsească

, ţara de dincolo de munţi, care este cea mai înaltă şi frumoasă şosea din România. Ea traversează munţii Parâng şi va face din vacanţa la munte o experienţă la înălţime. Şoseaua străbate patru judeţe,Gorj,Vâlcea,Sibiu şi Alba,deci este o vacanţă drumeţie,unde pe lângă admirarea peisajului de sus puteţi schia la Vidra şi Sureanu. 

Peştera Muierii situată în comuna Baia de Fier,judeţul Gorj are o istorie interesantă,ea adopostind în timpul războaielor femei şi copii,de unde i se trage şi numele. Este dispusă pe patru niveluri şi are o lungime de 7.000 m. Peştera a devenit cel mai vizitat obiectiv speologic din România o dată cu electrificarea ei între 1963 şi 1978.  

Este un loc de vacanţă perfect pentru întreaga familie. Printre atracţiile peşterii se numără Domul Mic,Sala Altarului,Amvonul,Vălul Muierii şi Candelabrul Mare,dar şi celelalte sunt la fel de importante. În această peşteră s-au găsit urşi de cavernă pietrificaţi,dar şi oase de la indivizi.

Idei de vacanţă la munte - zona Transilvaniei

 Când vine vorba de idei de vacanţă la munte, Salina Turda din Cluj ocupă un loc de cinste pe listă deoarece ea ocupă locul 22 printre cele mai incredibile destinaţii de

din lume. Fiind considerată cea mai frumoasă salină din lume,Turda este un loc pe care nu vei regreta să-l vizitezi. Salina este printre cele mai faimoase locuri subterane din lume,aici putând vizita diverse pavilioane extraordinare,cum ar fi Mina Iosif-sala ecourilor,Mina Terezia,Sala Puţului de extracţie.

Mina Terezia,poate cea mai spectaculoasă de aici este o mină clopot de 90 m înălţime şi 87 m diametru. Exploatarea sării a lăsat aici un lac subteran cu o insulă de sare în mijloc,stalactite şi eflorescenţe,care dau acestui peisaj un iz de film fantasy. Salina este deschisă atât în timpul săptămânii,cât şi în weekend. Găsiţi aici ştrand,bazin de înot,salină-agrement şi centru SPA,iar pe toată suprafaţa Minei Rudolf,a ştrandului şi a centrului de tratament aveţi acces la internet wi-fi gratuit. Cu siguranţă veţi avea o vacanţă la munte deosebită fie că aveţi nevoie de relaxare,fie că vreţi să vizitaţi ceva de neuitat.

Cu un peisaj superb la poalele munţilor,cunoscută şi ca "Mica Elveţie", Băile Tuşnad nu trebuie să lipsească de pe nicio listă de idei de vacanţă la munte. Aici, efectele terapeutice ale apelor minerale vă vor oferi o vacanţă relaxantă,dar plină de entuziasm. Aici puteţi vizita Lacul Sfânta Ana,lacul unde apa este cristalină,fiind singurul lac din Europa Centrală aşezat într-un crater vulcanic,este păstrat intact şi este o raritate a naturii. Cetatea Bálványos din ciuc unde puteţi vedea rămăşiţele celei mai mari cetăţi străvechi ale secuilor. De asemenea cele 6 izvoare naturale vă vor fortifica organismul atât intern,cât şi extern,aşadar vacanţa la munte poate însemna motiv de răsfăţ.

Cheile Turzii. Dacă îţi doreşti o vacanţă la munte,unde nu întâlnirea cu ursul te poate face să tremuri,ci un peisaj absolut fantastic şi plin de aventură,Cheile Turzii poate fi locul ideal, ce merită trecut pe lista cu idei de vacanţă la munte.

Grohotişurile,arcadele,stâncile abrupte şi înalte,vâlcele pietroase,creste ascuţite,peste 1.000 de specii de plante şi animale,toate alcătuiesc tabloul unde îţi poţi aduce familia şi prietenii pentru trăiri fără răsuflare. Te poţi întâlni cu peste 50 de specii de păsări,cu nevăstuici,cu vulpi şi  căprioare,cu iepuri şi mistreţi şi de asemenea te poţi pierde prin multele peşteri ce-ti vor aduce fiori. Iar dacă vrei cu adevărat adrenalină,află că aceste chei sunt locurile preferate de alpinişti,căci au cei mai verticali pereţi şi peste 200 de trasee de alpinism şi escaladă.

Judeţul Braşov merită inclus cu totul pe lista noastră cu idei de vacanţă la munte. Este un izvor nesfârşit de drumuri frumoase,bogăţii montane şi peisaje magnifice. Dar dacă vrei o vacanţă la munte,unde vrei să te relaxezi prin vizitarea unor locuri folosite în trecut ca răgaz pentru cei ce străbăteau drumurile comerciale între Apus şi Orient,cetăţile şi castele de aici te vor duce într-o era de mult apusă. Bastionul Postăvarilor,Bastionul Graft,Turnul Negru,Turnul Alb,Cetatea Râşnovului,Castelul Bran sunt câteva dintre construcţiile impunătoare menite să-i apere pe locuitori. Poate fi o vacanţă frumoasă pentru impresionarea prietenilor străini aflaţi în vizită,dar şi pentru membrii familiei cu curiozităţi istorice.

Idei de vacanţă la munte - Maramureş

Vişeu de Sus situat în judeţul Maramureş vă oferă o vacanţă la munte ca în antichitate. Mocăniţa,singurul tren din Europa cu locomotivă cu abur,care se mai foloseşte încă în activitatea forestieră vă va duce într-o zonă de o frumuseţe rar întâlnită,cu păduri seculare virgine,căci nu există aşezări umane sau infrastructură de transport. Tot în această zonă găsiţi izvoare minerale cu ape feruginoase,extrem de benefice.

Idei de vacanţă la munte - zona Moldovei

Cheile Bicazului,o zonă deosebit de pitorească din România,face ca vacanţa la munte să fie ca o lecţie de geografie şi istorie. Din acest motiv nu am putut să nu trecem Cheile Bicazului pe lista noastră cu idei de vacanţă la munte. Formate de râul Bicaz,cheile fac legătura între Transilvania şi Moldova.

Cu o lungime de peste 6 km de la Lacul Roşu în amonte la Bicazul Ardelean în aval,Cheile Bizacului este o zonă fascinantă,sălbatică,cu serpentine,unde minunăţiile naturii o să vă surprindă plăcut. Aveţi de admirat masivi stâncoşi ca Piatra Altarului înalt de 1.120 m,Piatra Pinteştilor şi Piatra Arşiţei,dar şi peşteri ca Peştera Neagră sau Peştera Cascadă. Lacul Roşu este splendid nu doar datorită suprafeţei de 12 hectare,dar şi pentru frumuseţea trunchiurilor de copaci care creşteau aici acum 100 şi ceva de ani. Ajungeţi în Bicaz dinspre Piatra-Neamţ pe DN 15,dinspre Vatra Dornei şi Topliţa pe DN 17B şi DN 15.

Idei de vacanţă la munte - zona Banatului

Cazanele Dunării sunt un sector din defileu la trecerea prin Carpaţi. Puteţi savura 9 km spectaculoşi unde muntele se îmbină cu fluviul într-un peisaj exatraordinar. Şi dacă tot vizitezi Cazanele Mic şi Mare,merită să treci şi prin peştera Veterani,sanctuarul lui Zamolxis. Cazanele Mari te orbesc cu înălţimile de 200 de metri,cu lăţimea albiei de 150 de metri şi cu o istorie bogată în evenimente. 



Recente

Ce profesie ti se potriveste in functie de modul in care iti incrucisezi bratele  Sursa foto shutterstock 2462734087 jpg
Gaselnita care te ajuta sa alegi un filtru de ulei singura fara ajutor masculin (1) jpg
Ce trebuie sa stii despre Lasata secului  Sursa foto shutterstock 2253537285 jpg
shutterstock 1458528509 jpg
shutterstock 2530319391 jpg
shutterstock 690061417 jpg
Sfintii Mihail si Gavriil  Sursa foto Doxologia jpg
shutterstock 1703969782 jpg
Memoria iti joaca feste  Nu sari peste acest pas din rutina de dimineata  Sursa foto shutterstock 283065242 jpg
Iluzie optica  Ai o gandire rationala sau emotionala  Sursa foto mia yilin TikTok jpg
shutterstock 2445908607 jpg
Semne prin care corpul iti cere o pauza  Sursa foto shutterstock 2199052579 jpg
shutterstock 2427040417 jpg
shutterstock 1469273255 jpg
Test  Cat de empatic esti  Sursa foto shutterstock 304371794 jpg
shutterstock 2459079871 jpg
credit online rapid buget strategii financiare jpg
Secretele celor care isi pastreaza calmul  Sursa foto shutterstock 2249785429 jpg
Semne ca ai un IQ peste medie  Sursa foto shutterstock 2230643979 jpg
dobanda pentru fonduri neinvestite 2261412661 jpg