Mama a 4 copii a găsit cheia unui trup sculptat, cu puţin efort. Cum se menţine în formă

mama a 4 copii a gasit cheia unui trup sculptat cu putin efort  cum se mentine in forma jpeg

Sophie Guidolin (29 de ani), mama a patru copii, are o siluetă perfectă, însă arăta cu totul diferit în urmă cu câţiva ani.

Mama a 4 copii a găsit cheia unui trup sculptat, cu puţin efort. Atunci când a rămas însărcinată, s-a îngrăşat cu 30 de kilograme. Şi totul din cauza unei combinaţii de alegeri alimentare neinspirate. În cadrul unui interviu pentru Women's Health, Sophie a mărturisit cum a reuşit să scape de cele 30 de kilograme în plus.

„Îmi era ruşine când eram la sală şi nu aveam nicio idee despre cum ar treui să mă antrenez, atunci când am început. Aveam umeri masivi şi şolduri modelate, pentru că aceste erau singurele părţi ale corpului pe care ştiam să le lucrez”, a spus aceasta.

image

Când a început să meargă la sală, petrecea ore în şir pe banda de alergat şi mânca foarte puţin. Aşa spera că va slăbi mult şi repede. Dar s-a inşelat! A prins curaj şi a început să folosească greutăţile. Apoi a urmărit macronutrienţii pe care îi consumă - cantităţile de proteine, carbohidraţi şi grăsime din alimentele consumate, rezultatele au început să apară.

image

„Am realizat că pot să mănânc ce mâncare vreau şi totuşi să obţin corpul fizic pe care mi-l doresc. A fost ca un truc magic - deodată, exerciţile s-au transformat dintr-o corvoadă într-o pasiune şi puteam să mănânc tot ce voiam”, mai spune Sophie.

image
image


Recente

Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg