Moduri de a stopa mâncatul în exces după sală

1 81511 original jpg jpeg

Mâncatul în exces, mai ales după ce depui un efort fizic intens, este una dintre cauzele principale pentru care nu reuşeşti să ajungi la numărul de kilograme dorite. Uite câteva moduri care te vor ajuta să eviţi să mai faci acest lucru:

Mâncatul în exces după sală, interzis

Ai petrecut o oră la sală în care ai depus un efort fizic considerabil aşa că ţi se pare firesc să mănânci una sau două îngheţate după? Nu te grăbi! Studiile arată că majoritatea oamenilor au tendinţa de a se recompensa după ce depun un efort fizic intens şi nu numai. Ideea e că, în acest fel, timpul petrecut la sală e în zadar.

Proteine şi carbohidraţi

Antrenorii de fitness ne recomandă ca, atunci când avem nevoie de energie pentru a ne reveni după fitness, să avem o gustare de 150-200 de calorii, care poate consta într-un sandviş cu unt de arahide, o felie de curcan şi brânză pe un biscuit sărat sau o mână de fructe uscate.

Consumă lapte

Laptele degresat sau cel din surse vegtale, dacă ai intoleranţă la lactoză, e un mod sănătos şi hrănitor de a-ţi potoli foamea după exerciţiile fizice.

Nu mai mânca din obişnuinţă

Pentru a ajunge la silueta dorită e bine să înveţi să mănânci atunci când îţi este foame şi nu atunci când eşti plictisită, stresată, nervoasă sau supărată.

Nu te supraestima

Vii epuizată de la alergat sau de la sală şi ai senzaţia că ai ars mii de calorii? Ei bine, nu este chiar aşa. Mai mult, se pare că majoritatea celor care obişnuiesc să mănânce după sală au tendinţa de a mânca de două până la trei ori mai mult decât numărul caloriilor consumate.

Bea apă

Apa este cel mai bun mod de a te hidrata, aşa că imediat după ce ai încheiat sesiunea de fitness ar trebui să te hidratezi corespunzător.

Sursa foto: reportshealthcare.com



Recente

relaxed smiling girl playing with her fluffy cat indoor shot amazing lady holding pet jpg
portrait blissful blonde woman posing with peace sign drinking cocktail happy tanned caucasian girl bright dress having fun summer resort jpg
portrait modern woman relaxing home jpg
young couple having picnic forest jpg
playful ginger girl posing with pleasure white wall stunning caucasian woman striped t shirt smiling jpg
femeie freelancer birou acasa jpg
Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg