Scapă de câţiva centimetri în talie cu acest procedeu revoluţionar şi fără intervenţii estetice

1 shutterstock 1328425346 jpg jpeg

Poate nu ştiai, dar întrebarea „cum scap de grăsimea din jurul taliei?“ este cel mai des pusă când vine vorba despre pierderea kilogramelor în exces. Dacă şi tu îţi doreşti să scapi de „colăcei“, aplică această metodă descrisă mai jos. Susţinut de o dietă echilibrată, cele câteva zeci de abdomene pe zi şi multă mişcare, trucul acesta va da rezultate vizibile.

Înfometarea nu este o soluţie pe termen lung. Te poate ajuta să reduci într-o mică măsură circumferinţa abdomenului, dar apoi masa corpul îşi va reveni la normal. Adoptă un stil de viaţă sănătos, cu alimentaţie potrivită pentru activitatea ta zilnică, fă mişcare şi ţine cont de metoda descoperită de oamenii de ştiinţă olandezi, cu care poţi îndepărta grăsimea de pe abdomen, fără să apelezi la intervenţii estetice şi chirurgicale.

Metoda constă în utilizarea unui singur ingredient, şi anume gheaţă.

Frigul accelerează arderea grăsimilor

Cercetătorii de la Universitatea din Maastricht au descoperit că grăsimea din zona burţii şi a şoldurilor poate fi eliminată şi prin expunerea la temperaturi foarte joase. Atfel spus, frigul accelerează arderea grăsimilor şi o face cu până la 300%.

Atenţie, metoda propusă de experţi nu poate face minuni în scurt timp şi trebuie asociată cu o dietă fără dulciuri, prăjeli şi făinoase, cu mişcare în fiecare zi. Aproximativ 40-50 de minute de alergare uşoară pe zi fac diferenţa la cântar, pentru că grăbesc procesul de ardere a caloriilor. Eforturile îţi vor fi răsplătite, iar tu vei putea să defilezi cu încredere la mare, dacă ţi-ai planificat o scurtă vacanţă pe litoral!

Cum aplici gheaţa pe abdomen

Ca să scapi de grăsimea din jurul taliei, trebuie doar să aplici gheaţă, pungi cu gheaţă pe zonele cu probleme şi să suporţi temperatura scăzută cel puţin o jumătate de oră. Ideal ar fi să poţi ţine gheaţă o oră pe piele. Dacă se topeşte, o înlocuieşti, până ajungi la durată propusă de cercetători. Acest proces trebuie repetat zilnic, timp de două săptămâni. În acest fel, temperatura pielii va scădea, iar acest efect favorizează transformarea grăsimii albe în cea maro, care este mai uşor de metabolizat de corp.

Mai mult, ajută şi la eliminarea grăsimii de la nivelul stomacului. Totuşi, trebuie spus că această metodă prezintă şi riscul de a suferi din cauza degerăturilor. Pentru a evita acest neajuns, îndepărtează din când în când pungile cu gheaţă (poţi folosi şi sticle cu apă, ţinute în congelator).

În caz că nu ştii, degerăturile sunt anunţate de simptome, precum roşeaţă, durere uşoară în zona cu pricina, furnicături şi amorţeală locală. Dacă încep să apară aceste semne, îndepărtează gheaţa şi acoperă burta cu o pătură. Nu masa locul şi nici nu aplică obiecte călduroase.

După două săptămâni de alimentaţie sănătoasă, mişcare şi acest procedeu, ai şanse să scapi de trei-patru kilograme în exces şi să ajustezi vizibil zona taliei şi a abdomenului.

@shutterstock



Recente

woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg