Ţii regim, dar nu slăbeşti. Care sunt cauzele?

1 73343 original jpg jpeg

Ai încercat toate dietele de care ai auzit, de la cele fanteziste, care îţi promit să slăbeşti 10 kilograme în 7 zile, până la cele mai realiste, care îţi propun să slăbeşti în două, trei până la 12 luni. Totuşi, nimic nu pare să dea rezultate. Care ar putea fi cauza?

Sfatul Click! pentru femei

Dacă vrei să scapi,în mod sănătos,de peste 3-4 kilograme,apelează la un nutriţionist. Acesta te poate îndruma cel mai bine.

Sari peste micul dejun

În încercarea de a mânca cât mai puţin sau poate pentru că mereu eşti pe fugă dimineaţa,sari de cele mai multe ori peste micul dejun. Te-ai gândit că o masă în minus este un plus pentru dieta ta? Greşit! Specialiştii în nutriţie susţin că cei care iau cu regularitate prima masă imediat după ce s-au trezit mănâncă mai puţin peste zi. De altfel,cercetătorii de la Colegiul din Londra au ajuns la concluzia că cei care sar peste masa de dimineaţă slăbesc mult mai greu decât cei care iau zilnic micul dejun.

Citeşte şi:Dieta cu cartofi şi iaurt – slăbeşti 5 kg în 3 zile

Alergi,dar nu cum trebuie

În unele zile eşti atât de ocupată că abia ai timp să te aşezi 10 minute pe un scaun înainte de a o lua din nou din loc,ceea ce îţi poate da falsa impresie că ai făcut destul sport pe ziua respectivă. Totuşi,te trezeşti că foiala asta obositoare nu te-a ajutat să arzi mai mult de câteva sute de calorii,deşi tu eşti epuizată. Răspunsul l-au găsit tot oamenii de ştiinţă. Se pare că exerciţiila cardio-adică intervalele scurte de activitate intensă-sunt cele mai eficiente în lupta cu grăsimile. Deci,încearcă,data viitoare,să iuţeşti pasul în câteva reprize de câte 3-5 minute pe zi. Iar dacă poţi chiar să urmezi unul din programele de exerciţii recomandate pentru siluetă,nu ezita să o faci.

Nu te hidratezi corect

Bei minimum 2 litri de lichide pe zi,dar în această cantitate intră şi puţin alcool,şi limonadă îndulcită cu miere şi chiar o cafea cu zahăr. Adevărul este că în curele de slăbire lichidele au un rol la fel de important ca şi alimentele. Deci,dacă la masă consumi doar produse cu aport caloric scăzut,ai grijă ca şi ceea ce pui în pahare să aibă la fel de puţine calorii. Cel mai bine este să bei apă simplă,dar,dacă simţi nevoia,optează pentru ceaiuri,cafea sau limonadă,toate neîndulcite. Alcoolul şi băuturile acidulate trebuie tăiate complet de pe listă,deoarece oferă,în medie,între 4-10 kilocalorii la fiecare 10 ml.

Ai eliminat grăsimile din dietă

Grăsimile sunt necesare în orice dietă,avertizează nutriţioniştii,aşa că renunţă la lactatele cu zero grăsimi,care nu sunt prea sănătoase (de multe ori,se folosesc arome artificiale pentru a compensa gustul fad de după degresare) şi nici nu te ajută. O dietă corectă trebuie să conţină minimum 30% alimente bogate în grăsimi bune. De altfel,este indicat să nu elimini nicio grupă de alimente din dietă,nici măcar carbohidraţii.

Eşti mereu la cură

Nu reuşeşti niciodată să duci un regim la bun sfârşit,dar,de fiecare dată când mănânci în exces ceva nesănătos îţi promiţi ca de mâine să intri la dietă. Şi intri,2-3 zile,până ce apare o nouă tentaţie. Jocul acesta,de-a şoarecele şi pisica,nu doar că nu te ajută să slăbeşti,dar chiar îţi pune sănătatea în pericol.

Mănânci des „în deplasare“

Nu vezi nimic greşit în a mânca aşa-zisele alimente permise când eşti în oraş. Eşti convinsă că un sendviş cu piept de curcan şi pâine integrală din grâu nu ar avea ce rău să facă. Sau două felii de pizza pe blat integral. Totuşi,ţine cont că acestea conţin şi sosuri cu zahăr,precum ketchup-ul sau muştarul. Maioneza este iarăşi unul dintre sosurile de care trebuie să te fereşti când eşti la dietă. Optează,dacă ai posibilitatea,pentru toppinguri din iaurt cu usturoi sau cu ierburi aromate.

Ai probleme ascunse de sănătate

Există probleme de sănătate care nu au simptome evidente,dar care te împiedică să slăbeşti. Dacă eşti sigură că faci totul ca la carte,dar tot nu reuşeşti să scapi de kilogramele în plus,apelează la un specialist. Hipotiroidia,spre exemplu,duce,printre altele,la creştere în greutate – la fel şi anxietatea sau depresia.



Recente

femeie antreprenor magazin flori 8279013 jpg
vitaly gariev WHXI5Ciuu0c unsplash jpg
De ce e numit Sfantul Apostol Andrei ocrotitorul Romaniei  Sursa imagine shutterstock 524363197 jpg
tinctura de usturoi beneficii jpeg
photorealistic style clouds woman jpg
Cele mai recomandate scaune auto pentru copii în 2025 jpg
copil strange monede intr un borcan 7118209 jpg
1762850981 rGLC png
leasing png
top view online psychologist concept jpg
toamna jpg
bride putting earrings jpg
calendar ortodox 2018 27 octombrie sfantul dimitrie basarabov jpeg
2150936613 jpg
Gestionarea eficienta a unui credit nevoi personale Sfaturi de baza jpg
7955 jpg
portrait young blonde woman posing jpg
gold aesthetic wallpaper with hand wearing rings jpg
portrait human being depicted with angel wings jpg
pexels yankrukov 7233912 jpg