20 de poveţe ale Sfântului Daniil Sihastrul

Anul acesta, se împlinesc 32 de ani de la canonizarea Sfântului Daniil Sihastrul, a cărui prăznuire se face astăzi, 18 decembrie. De jumătate de mileniu, însă, el este ocrotitor al Bucovinei şi cinstit de mulţi credincioşi care au găsit răspuns bun la rugăciunile aduse lui.

image

Întreaga sa viaţă, Sfântul Daniil Sihastrul a adus mângâiere şi întărire în dreapta credinţă multor credincioşi care au venit la chilia şi la sfintele sale moaşte,care odihnesc în pronaosul Mănăstirii Voroneţ.

Printre aceşti creştini, s-a numărat şi Voievodul Ştefan cel Mare al cărui părinte duhovnicesc a fost. La sfatul său, Ştefan cel Mare a construit mai multe schituri, cum sunt Mănăstirea Putna şi Mănăstirea Voroneţ.

L-a povăţuit cu înţelepciune pe voievod, i-a dat armele de biruinţă: postul şi rugăciunea, l-a întărit în dragostea de Dumnezeu şi de ţară, l-a încredinţat că, prin învingerea duşmanilor, asigură păstrarea credinţei noastre ortodoxe.

Câteva dintre sfaturile pe care i le-a dat  lui şi mulţimilor de credincioşi care-l vizitau la chilia de la Putna le găseşti în cele ce urmează:

1. „Este mare păcat să-l urască cineva pe fratele lui (oricine îşi urăşte fratele este ucigător de oameni). Şi nu numai ură, ci chiar răceală sau gânduri împotriva fratelui său dacă are, păcătuieşte.”

2. „Osândirea de sine aduce două lucruri bune, smerenia şi nejudecarea aproapelui, care sunt neapărat necesare pentru mântuire. Când te învinuieşti într-una pe tine, atunci nu ridici capul, te smereşti, nu judeci pe nimeni.”

3. „Părinţii dădeau orice, numai să nu-l întristeze pe fratele lor. Nu vă amărâţi, deci, unul pe altul. Să fim cu luare aminte ca să nu-l smintim pe fratele nostru.”

4. „Aducerea aminte de moarte sensibilizează conştiinţa, luminează mintea,arată drumul cel curat.”

5. „Unde există ordine şi pace, acolo este şi Dumnezeu; unde este dezordine, acolo este şi tulburare sufletească, iar unde este tulburare sufletească, acolo este şi diavolul.”

6. „Să cugetăm mereu la ultima zi din viaţa noastră, la ultimele clipe, astfel nu vom mai păcătui.”

7. „Când aici, pe pământ, prin lucrări şi fapte bune curăţim sufletul nostru, acesta va fi pregătit să treacă vămile văzduhului. De aici va depinde încotro va merge omul după moarte.”

8. „Creştinul care doreşte să se mântuiască trebuie să-şi schimbe gândurile şi hotărârile, să se străduiască să trăiască mai decent,mai simplu. Să înceteze strădania înfrumuseţării exterioare şi să se înfrumuseţeze pe dinăuntru.”

9. „Faptele bune sunt ruăgăciunea,pocăinţa, cântarea bisericească, participarea la slujbele religioase, sfânta spovedanie, ajutarea celorlalţi pe orice cale, cu cuvântul sau cu lucrul, şi îndeosebi prin lucrările dragostei care se fac cu cuget smerit.”

10. „Nepăsarea, trândăvia şi somnul sufletului sunt groaznice, sufletul doarme şi păşeşte prin viaţă ca un robot, fără să simtă rostul şi înclinaţia omului.”

11. „Postul, printre altele, înfrânează poftele dobitoceşti pe care le avem şi este mereu de folos sufletului şi trupului.”

12. „Când cineva are grijă să evite,pe cât e posibil,greşalele, nu se va cutremura în faţa dreptăţii lui Dumnezeu.”

13. „Dumnezeu îngăduie de multe ori ca cei mândri să cadă, pentru a se statornici mai bine în pocăinţă profundă şi totodată pentru a se folosi şi ceilalţi.”

14. „Diavolul tremură la numele lui Iisus Hristos, iar când rugăciunea se face astfel încât cineva să înţeleagă ce a cerut, adică să fie conştient, atunci frica diavolului este mult mai mare.”

15. „Spuneţi rugăciunea! Ea sfinţeşte gura, sfinţeşte aerul, sfinţeşte locul în care a fost rostită.”

16. „Prin citire, prin convorbiri duhovniceşti, îl loveşti pe vrăjmaş în cap, peste picioare, peste mâini. Prin rugăciunea minţii- «Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul» - îl loveşti în inimă.”

17. „Diavolii pun o mulţime de piedici pentru ca omul să nu se roage, pentru că toate cursele diavolilor sunt distruse prin rugăciune.”

18. „Rugăciunea este o armă atotputernică. Ea nu lasă păcatul să se apropie.”

19. „Cu cât te osteneşti mai mult, cu cât te nevoieşti mai tare, cu atât mai mare comoară îţi aduni în ceruri. Har mare vine în aceia care s-au chinuit, care au suferit mult,în aceia care au trecut prin mari ispite.”

20. „Îngerul Domnului scrie cât te-ai ostenit, cât ai suferit în fiecare zi şi, în vreme ce ziua se pierde,plata rămâne. Când vom muri, se va face socoteala şi vom lua răsplată pentru silinţa noastră.”

FOTO: Doxologia



Recente

Noaptea in vise  Semnificatii  Sursa foto shutterstock 1168754116 jpg
shutterstock 1212654949 jpg
Test  Alege culoarea preferata  Sursa foto shutterstock 1897930903 jpg
shutterstock 1911831463 jpg
shutterstock 2022891497 jpg
shutterstock 1849643608 jpg
Semnificatia apei sfintite Boboteaza  Sursa foto shutterstock 2241996461 jpg
shutterstock 1928149961 jpg
shutterstock 135964370 jpg
sfantul vasile jpg
shutterstock 1858577959 jpg
Cum sa gestionezi conflictele la mesele de sarbatori  Sursa foto shutterstock 2550958013 jpg
shutterstock 2231841503 jpg
shutterstock 2418228611 jpg
ametist jpg
clickpentrufemei ro   Aliatul tău pentru reducerea stresului oxidativ jpg
Simptomele dependentei de retelele sociale  Sursa foto Pixabay girl 5717067 1280 jpg
Cum influențează pachetul de beneficii deciziile angajaților de a se alătura unei companii jpg
KEVIN MAMA jpg
bookzone 245676 png