Când se citesc Psalmii?

1 47757 original jpg jpeg

Cum se spune în limbaj vechi românesc, Psaltirea este cartea fiecărui suflet „necăjit şi dosădit”. Rugăciunile pe care le cuprinde această carte sunt spre lauda lui Dumnezeu şi în acelaşi timp spre pocăinţa credincioşilor.

Psalmii exprimă frământările din sufletul omului şi,în aceeaşi măsură,recunosc în faţa lui Dumnezeu păcatele oamenilor,dar şi dorinţa lor de îndreptare.

Aceste texte bisericeşti se pot citi tot anul,în afară de perioada Crăciunului,la Bobotează şi de la Înviere la Duminica Tomii. O poate citi oricine,însă înainte este bine să ne spovedim.

Ce este otpustul?

Otpustul sau apolisul este rugăciunea pe care o spune preotul la încheierea oricărei slujbe. Ea este de două feluri:mică şi mare.

De exemplu,acatistele conţin la sfârşitul acestora otpust,însă acesta este indicat să fie citit numai în biserică de către preot.

Dacă citim acasă,în încheierea rugăciunii duhovnicii spun că este bine să rostim:„Pentru rugăciune Sfinţilor Părinţilor noştri,Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu,miluieşte-ne şi ne mântuieşte. Amin!”



Recente

3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg
d8874dbb 067e 48ea 8552 1f1a3afca57c jpg
5593 jpg
front view young woman posing rejoicing beautiful purple dress pink wall jpg
daughter sitting upset with her mother living room jpg
beautiful white poinsettia assortement jpg
spring bicycle ride jpg
1772031328 f6vY jpg
curs de SEO și GEO cursuri functionari jpg
46 47 shutterstock 2677971621 jpg
Top 5 factori de luat in considerare in alegerea dintre un imprumut si un card de credit jpg
Sportul zilnic fără stres cum îl faci parte din viața ta chiar și atunci când ai un program plin jpg
portrait teenage girl looking victorious jpg