Ce semnifică aura ta

1 80182 original jpg jpeg

Nu-i vedem pe ceilalţi cu ochii. Adevăratul ochi este creierul. Ceea ce vedem în celălalt e doar o frântură din ceea ce este el cu adevărat. Pentru că, să nu uităm, suntem spirite în trup, nu trupuri cu spirit în ele. Şi suntem energie pură.

Aura este câmpul electromagnetic dimprejurul corpului tău. Toate obiectele şi toate fiinţele au aură. Da, şi obiectele au aură, pentru că emană un anumit tip de energie. Energia celui care le-a creat, energia celui care le priveşte sau care le foloseşte, energia din spaţiul în care se află. În privinţa fiinţelor, nici nu mai trebuie să stăm la discuţie – tot ce e viu înseamnă energie.

Meditaţia ascute spiritul

Să ştii că nu trebuie să ai capacităţi paranormale ca să vezi o aură. Oricine poate s-o facă, dar condiţia este să lucreze puţin cu sine. E important să învăţăm că suntem spirite în trup, că trăim pentru a învăţa să ne întoarcem înspre noi înşine. Putem face asta practicând zilnic rugăciunea sau meditaţia. Acestea ajută la deschiderea celui de-al treilea ochi, invizibil, dar prezent (e în mijlocul frunţii, o idee mai sus de spaţiul dintre sprâncene), deschide canalele de energie ale fiecăruia (care sunt închise sau desensibilizate din cauza stilului de viaţă  agitat). Orice rugăciune, cât de mică, orice meditaţie, cât de puţină, practicate consecvent, ne ajută să devenim varianta noastră mai bună.

Cum deschizi canalele energetice

Termenul de „aură“ înseamnă, în greceşte, „vânt uşor“. Studii ştiinţifice realizate la Universitatea din Granada (Spania) au încercat să acrediteze ideea că această capacitate de a vedea aurele energetice reprezintă, de fapt, o boală neurologică, denumită sinestezie – pentru unii, cuvintele au miros, sunetele au culoare... Ca să poţi observa aura, trebuie să înveţi să trăieşti conştient, adică în prezent. Nu în trecut, nu în viitor. Doar în clipa de acum. Pentru că asta e tot ce ai. Clipa de acum. Meditaţia şi rugăciunea deschid canalele de energie care comunică cu Universul şi permit re-sensibilizarea ta. Energia redevine flux continuu. Să luăm exemplu de la copii: ei sunt capabili să vadă aura, ba chiar şi pe îngeri. Pe măsură ce cresc şi mai ales după 7 ani, îşi pierd această capacitate.

Exerciţiu de concentrare

Sunt mai multe metode, prin care poţi să vezi aura. Una dintre cele mai eficiente (spun asta pentru că am încercat) este aceasta: cheamă-ţi un prieten şi roagă-l să stea pe un scaun, nemişcat. Desenează-i un punct negru, în mijlocul frunţii, puţin mai sus de spaţiul dintre sprâncene şi concentrează-te pe el timp de 40-45 de secunde. (Înainte, încearcă să te eliberezi de gânduri şi să fii cât mai relaxată cu putinţă). În timp ce te concentrezi, limitează-ţi vederea periferică ţinându-ţi indexul de la ambele mâini la ochi – trebuie să vezi cât mai puţin în afara acelui punct. După cele 40 de secunde, ia-ţi degetele de la ochi şi mută-ţi uşor capul de pe punctul negru. Ar trebui să vezi aura prietenului tău. Dacă n-o vezi din prima, nu e cazul să deznădăjduieşti. Încearcă mereu şi vei vedea.

Ce arată culoarea aurei

Aura are una dintre culorile curcubeului, adică ROGVAIV – roşu, oranj, galben, verde, albastru, indigo şi violet.

*O aură roşie e indiciul că avem de-a face cu un om foarte nervos, foarte stresat sau controlat de forţe ale răului.

*Oranj înseamnă creativitate şi pozitivitate.

*Galben – vitalitate, entuziasm, creativitate (un galben foarte intens e semnalul că persoana îşi reprimă creativitatea, nu şi-o manifestă).

*Verde – o inimă deschisă, cinste, persoana se află în plină evoluţie spirituală (un verde închis înseamnă că a ajuns la maturitate spirituală dar îi e frică să iasă din matrice, adică îi e frică să facă Saltul).

*O aură albastru deschis – o persoană comunicativă, curată, sinceră, incapabilă să se ascundă sau să mintă (un albastru intens înseamnă că are probleme cu tiroida, sau e incapabilă sau nu ştie să se exprime).

*Indigo – e o culoare intens spirituală, legată intrinsec de cel de-al treilea ochi, de conectarea cu Infinitul, cu Universul. Persoana cu aura indigo e puternic spiritualizată, nu suportă nedreptatea, are partea dreaptă a creierului (cea care controlează emoţiile, sensibilitatea, creativitatea) hiperactivă.

*Violet înseamnă că avem de-a face cu o persoană iluminată, spiritualizată.

*Există şi aură roz. Dacă vedem aură roz la cineva, să ştim că avem de-a face cu o persoană cinstită, spirituală, grijulie, atentă cu cei din jur. Un roz puternic înseamnă că persoana are probleme cu stima de sine şi cu încrederea în sine.



Recente

6915265 jpg
pexels technobulka 2908976 jpg
Flexibilitatea unui credit IFN Cum se adapteaza nevoilor tale jpg
teenager trying reduce hangover effect morning jpg
50   51 shutterstock 2252434631 jpg
happy female model sitting floor covered with confetti laughing enchanting caucasian girl posing with balloons her birthday jpg
space collage with young women jpg
front view young beautiful lady white dress posing with stop sign jpg
fantasy scene wealth jpg
front view young modern woman colorful coat orange t shirt with black earphones sunglasses posing jpg
Semnificatia apei sfintite Boboteaza  Sursa foto shutterstock 2241996461 jpg
Ce este randamentul dividendului jpg
adorable white woman posing with bengal lights gorgeous red haired girl holding sparklers laughing new year jpg
three friends having 2018 party jpg
profimedia 1061300496 jpg
view snowman with winter landscape snow jpg
St stephen wiki jpg
young woman santa s hat sitting with opened book jpg
christmas balls with sun shining jpg
profimedia 0943076492 (2) jpg