Duhovnicul de la malul mării

Născut pe asprul pământ al Bărăganului, părintele Arsenie Papacioc şi-a închinat viaţa lui Dumnezeu şi a mângâiat cu rugăciunile şi cu sfaturile sale duhovniceşti multe suflete aflate în suferinţă. Învăţăturile lui despre credinţă ne îndrumă şi acum, după plecarea la viaţa veşnică.

Ori de câte ori treceai pragul frumoasei bisericuţe din lemn de la mănăstirea Techirghiol,vedeai curtea plină de pelerini veniţi să asculte cu smerenie cuvintele părintelui Arsenie Papacioc,cel care a fost numit „duhovnicul de la malul mării”.

Mulţi dintre cei care au trecut pragul mănăstirii şi-au găsit liniştea în cuvântul părintelui. Şi chiar dacă trecea prin mari suferinţe,el le spunea tuturor:„Sunt foarte bucuros că sunt de vârsta asta,să ştiţi! Părinţilor,nu fac nimic pentru mine. Toate le fac pentru Dumnezeu şi pentru cei ce sunt ai lui Dumnezeu!”

Primii paşi spre credinţă

Părintele Arsenie,pe numele de botez Anghel,s-a născut în anul 1914,într-o zi de mare sărbătoare,la 15 august,praznicul Adormirii Maicii Domnului,din părinţii binecredincioşi Vasile şi Stanca,în comuna ialomiţeană Perieţi.

Tatăl era unul dintre principalii ctitori ai bisericii din sat,iar străbunicul,de la care i se trage numele,a fost preot în Macedonia.

Încă din copilărie,părintele Arsenie era foarte evlavios,fiind atras de bogăţia spirituală a Bisericii.

După cum el însuşi mărturiseşte:„Datorită educaţiei din familie,am conştientizat încă de mic prezenţa lui Dumnezeu lângă noi. Şi asta mi-a ajutat enorm”.Calea mănăstirii

La 32 de ani,părintele se hotărăşte să-şi închine viaţa Mântuitorului Iisus Hristos şi să intre la mănăstirea Cozia,unde este rânduit paracliser şi deprinde viaţa mănăstirească.

Aici sculptează uşile împărăteşti şi bolniţa mănăstirii. Paşii credinţei îl poartă pe rând  prin mai multe mănăstiri româneşti,unde se dedică trup şi suflet duhovniciei şi învăţăturii creştine.

În 1950,este trimis în temniţă la Aiud,unde suferă alături de alţi preoţi o mulţime de umilinţe şi de torturi,pe care reuşeşte să le depăşească numai prin puterea credinţei.

Părintele Arsenie ne călăuzeşte şi acum cu învăţăturile sale

Acolo săvârşea Sfânta Liturghie aproape zilnic:„Aveam o bărdică cu apă şi 300 de grame de pâine de orz. Consideram bărdica drept potir şi treceam prin toate momentele Sfintei Liturghii. Pe urmă împărţeam pâinea aceea la deţinuţi şi îi consolam:«Nu pot să spun că este Sfânta Împărtăşanie,fiindcă sunt destule elemente lipsă,dar că este mai mult decât anaforă v-o pot spune!»”

După 14 ani de închisoare,duhovnicul Papacioc este eliberat,dar şi prigonit din toate lăcaşurile duhovniceşti,până când ajunge la mănăstirea Sf. Maria,de la Techirghiol.

Darul duhovniciei

Cei 35 de ani petrecuţi la mănăstirea Techirghiol îi aduc părintelui faima de „duhovnicul neamului de la malul mării”.

„Vine multă lume aici,se destăinuia el fraţilor de la Sihăstria. Vă închipuiţi,toată Dobrogea ne cercetează. Spovedesc încontinuu,cea mai obositoare ascultare a mea. Dar mă liniştesc,cu gândul că Dumnezeu a hotărât aşa.”

Anul acesta,părintele s-a dus la cele veşnice,dar a lăsat în urmă învăţăturile lui nepreţuite,care să ne fie călăuză în viaţa de zi cu zi.

Părintele Arsenie,despre credinţă:

„Trei lucruri cere Dumnezeu de la noi,şi ne cere cu ardoare:umilinţă,umilinţă,umilinţă! Şi Lăsaţi-Mă pe Mine mai departe! Fără însă să renunţăm la treburile care ne aduc pâinea cea de toate zilele. Dar peste tot în inima mea să fie prezent Hristos!”