Floriile, primul semn al luminii pascale

Sărbătoarea Floriilor deschide în 24 aprilie, cea mai importantă săptămână dinaintea Paştilor. Vremurile moderne ne-au făcut să uităm semnificaţia acestei zile.

Floriile sunt primul semn al Sărbătorilor Pascale şi reprezintă momentul în care tradiţiile creştine se îmbină cu cele precreştine. Sărbătoarea are vechi rădăcini păgâne,fiind atestată în scrierile Romei Antice ca fiind o zi dedicată zeiţei Flora.

Creştinii au îmbinat celebrarea Intrării Domnului în Ierusalim cu această tradiţie romană şi au impus-o ca o sărbătoare creştină.

Superstiţii legate de Florii

În Duminica Floriilor,numită şi a florilor,a stâlparilor sau a vlăstarilor,se umpleau vase cu flori ce urmau a fi folosite la vopsitul ouălor pentru Paşti.

În vreme de furtună,mugurii din salciile de la Florii se pun pe foc,pentru a împrăştia norii şi grindina,protejând familia de dezastre.

Despre cel care se împărtăşeşte în Duminica Floriilor se spune că,dacă-şi pune o dorinţă când se apropie de preot,aceasta se împlineşte.

Despre cei care îndrăznesc să se spele pe cap se crede că vor albi ca pomii;în trecut,era voie să te speli doar folosind apă descântată.

Tradiţii populare

După slujba de duminică,creştinii iau acasă ramurile de salcie pentru a împodobi cu ele icoanele,uşile,ferestrele sau pentru a le pune la fântâni şi la streşinile caselor.

Femeile obişnuiesc şi azi să le înfigă în semănăturile de primăvară,să le pună în hrana animalelor sau să le aşeze pe morminte.

Ramurile se păstrează peste an,fiind folosite la tămăduirea diferitelor boli.

În unele zone,sătenii le pun pe foc vara,în vreme de furtună sau le aruncă în ogradă când bate grindina.

Şi,tot în ziua de Florii,nu se lucrează şi se mănâncă peşte.

Ritualuri religioase

După un obicei străvechi,generalizat în Biserica Creştină,ramurile de salcie sunt binecuvântate şi împărţite credincioşilor,în amintirea ramurilor de curmal şi de măslin cu care mulţimile L-au întâmpinat pe Iisus la intrarea în Ierusalim.

În acelaşi timp,ele sunt un semn de biruinţă asupra morţii,aşa cum a fost învierea lui Lazăr,săvârşită cu o zi înainte (Sâmbăta Floriilor sau a lui Lazăr).

În vechiul Bizanţ şi la curţile domneşti din Ţările Române,sărbătoarea Floriilor se prăznuia cu multă solemnitate. Luau parte toţi demnitarii cărora li se împărţeau făclii aprinse ca la Paşti. În seara de Florii se săvârşeşte prima dintre cele şapte denii din săptămâna Sfintelor Patimi.