Medici cu chip de sfinţi

1 50898 original jpg jpeg

Şi-au dedicat viaţa semenilor bolnavi şi fără speranţă, iar unii dintre ei s-au sacrificat pe altarul credinţei în Dumnezeu. Este vorba despre acei sfinţi pe care Biserica îi numeşte „doctori fără plată”. Despre cei mai cunoscuţi te invităm să afli mai multe în cele ce urmează!

Sfântul Pantelimon,patronul medicilor

Niciun alt sfânt n-a dat o pildă atât de convingătoare de curaj ca Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.

Întreaga creştinătate îl prăznuieşte pe 27 iulie. Sfântul Pantelimon s-a născut într-o familie bogată a Imperiului Roman şi a avut tot ce şi-ar fi putut dori un tânăr al timpului său:o familie cu stare,educaţie bună,o carieră de invidiat,căci era medicul personal al Împăratului Maximian.

În ciuda avantajelor,a preferat să practice medicina fără să ceară bani celor pe care-i vindeca,doar să se dezică de idoli,motiv pentru care a şi fost martirizat.

Chiar şi astăzi,este cunoscut ca un sfânt care vine în ajutorul celor bolnavi.

Sfinţii Cosma şi Damian tămăduiau prin rugăciune

Celebraţi atât de Biserica Ortodoxă şi Greco-Catolică (la 1 iulie),cât şi de Biserica Romano-Catolică (la 26 septembrie),fraţii Cosma şi Damian au practicat medicina în cetatea Romei,în vremea Împăratului Carin.

Când acesta din urmă a aflat că fraţii vindecă oameni şi animale cerând în schimb credinţa în Dumnezeu,a ordonat să fie aduşi în faţa sa.

N-a apucat să-şi sfârşească porunca de a fi torturaţi şi fraţii au spus:„Mintea ta se întoarce de la Dumnezeul Cel ce pururea este şi vieţuieşte în veci,deci faţa ta să se întoarcă de la locul său!”

Chipul împăratului s-a întors pe dată la spate. Înspăimântaţi,toţi cei prezenţi L-au mărturisit pe Dumnezeu.

Sfinţii Chir şi Ioan îi vindecau pe cei orbi

Medic iscusit în Alexandria Egiptului,Chir a tămăduit oameni nenumăraţi,care s-au botezat în credinţa lui Hristos după aceea.

Prigoana împotriva creştinilor l-a forţat să plece din Egipt în Arabia. Acolo l-a găsit Ioan,un credincios care şi-a dorit să-i devină ucenic.

De atunci,au călătorit împreună,vindecând răni trupeşti şi sufleteşti,propovăduind cuvântul lui Dumnezeu.

Asta până când au auzit de o femeie creştină care urma să fie supusă la chinuri pentru credinţa ei.

Pentru a nu se lepăda de Hristos,cei doi au mers la temniţă şi au încurajat-o.

În urma acestui gest,au fost şi ei închişi,apoi martirizaţi într-o zi de 31 ianuarie,care a devenit ziua lor de pomenire.

Sfânta Gianna Molla apără copiii nenăscuţi

Un simplu medic pediatru din Italia,Gianna Berreta Molla este unul dintre sfinţii canonizaţi recent de Biserica Romano-Catolică,mai precis în anul 2004.

Când a rămas însărcinată cu cel de-al patrulea copil,deşi a ştiut că poate muri dacă păstrează sarcina,a respins avortul şi a cerut medicilor să facă tot posibilul pentru a-l salva pe copil şi nu pe ea.

După şapte zile de la naştere,Gianna a trecut la Domnul. Ea este patroana medicilor femei şi protectoarea mamelor cu sarcini grele şi a copiilor nenăscuţi.

Sfinţii Trifon şi Iulian alungau bolile şi demonii

În luna februarie,creştinii ortodocşi prăznuiesc doi sfinţi martiri care au fost doctori fără arginţi în timpul vieţii:pe Sfântul Trifon,la 1 februarie,şi pe Sfântul Iulian,la 6 februarie.

Primul dintre ei găsea leac pentru toate bolile,dar avea şi darul de a alunga diavolii. Pentru că n-a vrut să renunţe la credinţa lui,a fost martirizat de Împăratul Decius.

Tot doctor fără de arginţi a fost şi Sfântul Iulian. Când doi credincioşi au fost daţi fiarelor în temniţă,el i-a îmbărbătat să nu se înfricoşeze şi să se jertfească pentru Domnul.

În acest fel,şi-a mărturisit credinţa şi a fost ucis şi el.

Sfântul Martin de Porres,patronul dreptăţii sociale

Unul dintre medicii canonizaţi de Biserica Romano-Catolică este Sfântul Martin de Porres.

S-a născut la Lima şi a început să înveţe încă de la 12 ani tainele chirurgiei şi ale farmaciei.

Şi-a pus în practică toate cunoştinţele într-o mănăstire dominicană,în care cu greu a fost acceptat,întrucât era mulatru.

Datorită lui,mănăstirea a devenit spital.

Pentru că i-a ajutat pe toţi cei care au venit la el,indiferent de origine,şi pentru că avea harul de a obţine ajutoare pentru nevoiaşi,a fost canonizat şi recunoscut ca patron al dreptăţii sociale,care ajută pe cei ce strâng fonduri pentru bolnavi şi săraci.



Recente

Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg