Sfeştanie acasă - cum îţi pregăteşti locuinţa pentru sfinţire

sfeştanie jpeg

Dacă vrei să-ţi sfinţeşti lucrurile şi spaţiul în care locuieşti, poţi ruga un duhovnic să-ţi oficieze o slujbă specială de sfeştanie. Iată ce trebuie să faci înainte de primirea preotului în căminul tău!

La ce ajută o slujbă de sfeştanie pentru casă

La sfeştanie, preotul sfinţeşte apa,îi stropeşte cu agheasmă pe membrii familiei,toate camerele şi face rugăciuni speciale pentru ocrotirea celor care stau acolo. Această slujbă este pentru casă ceea ce spovedania este pentru om.

La fel cum prin mărturisirea păcatelor credincioşii se căiesc de greşelile făcute şi îşi reîmprospătează harul primit la botez,tot aşa prin sfeştanie casa este binecuvântată şi curăţată pentru a fi ferită de rele. Prin săvârşirea periodică a sfinţirii casei,locuinţa şi toate cele care se află în ea se purifică după un timp în care păcatele celor care locuiesc acolo au întinat spaţiul respectiv.

Când primim binecuvântarea locuinţei

Este bine ca slujba de sfeştanie să se facă în zi de post,miercurea sau vinerea,fiind o slujbă care nu se potriveşte cu zilele de sărbătoare. În unele regiuni ale ţării,sfeştania se face doar în primele zile ale lunii. Credincioşii cărora le trece preotul pragul trebuie să postească înainte de-a primi binecuvântarea.

Ei trebuie şi să se spovedească,astfel încât să-l aştepte pe duhovnic având sufletul curat. De asemenea,trebuie să pună lucrurile în ordine în casă şi să-i adune pe toţi membrii familiei când se face rugăciunea.

La sfeştanie ai nevoie de un vas cu apă curată şi lumânări

Pentru slujba propriu-zisă de sfeştanie, creştinul pregăteşte o masă orientată spre răsărit,pe care trebuie să se găsească un vas cu apă,un pahar cu ulei curat,un beţişor înfăşurat la unul din capete cu vată,lumânări,tămâie şi busuioc. Pe ea,preotul va aşeza Sfânta Evanghelie,Sfânta Cruce şi Agheasmatarul. Pentru ca duhovnicul să-i pomenească pe toţi cei ai casei,credinciosul trebuie să scrie şi un pomelnic (o listă) cu numele lor.

Ştiai că....simbolul cu cele mai multe forme şi semnificaţii este crucea? Se cunosc peste 400 de tipuri,cele mai răspândite fiind cea greacă (cu braţele egale),crucea Sfântului Andrei (în formă de X) şi cea de Malta (cu extremităţile braţelor late).

Primii creştini aveau drept simbol al credinţei peştele,deoarece felul în care se pronunţa acest cuvânt în ebraica veche se apropia cel mai mult de numele lui Iisus. Peştele a fost înlocuit de semnul crucii abia în secolele IV-V d.H.,în urma sinodului de la Niceea,din anul 787.

simeon stalpnicul png


Recente

Test de personalitate  Esti diplomat sau direct  Sursa foto shutterstock 620872658 jpg
shutterstock 1823248277 jpg
Pierderea timpului are efecte benefice  Sursa foto shutterstock 1829531144 jpg
Ce inseamna acceptarea unui pahar cu apa la interviul de angajare  Sursa foto shutterstock 36868639 jpg
shutterstock 2471109131 jpg
Semne de stres  Sursa foto shutterstock 275235305 jpg
shutterstock 1053889430 jpg
test personalitate jpg
shutterstock 648955570 jpg
shutterstock 2447339851 jpg
shutterstock 2396189361 jpg
Semne ale stresului prelungit  Sursa foto shutterstock 2464854189 jpg
shutterstock 1940898988 jpg
shutterstock 2207820057 jpg
Noaptea in vise  Semnificatii  Sursa foto shutterstock 1168754116 jpg
shutterstock 1212654949 jpg
Test  Alege culoarea preferata  Sursa foto shutterstock 1897930903 jpg
shutterstock 1911831463 jpg
shutterstock 2022891497 jpg
shutterstock 1849643608 jpg