Tatuajele nu spun ce crezi tu despre tine, ci ceea ce vor alții să creadă

Tatuajele sunt mai populare ca niciodată. Conform unui studiu recent realizat de Pew Research Center, aproape 1 din 3 adulți americani are cel puțin un tatuaj, iar 22% au mai multe. Ceea ce cândva era simbolul rebeliunii, astăzi a devenit o formă personală de exprimare, uneori, chiar vindecătoare.

image

Dacă și tu ai un tatuaj, probabil îl porți cu mândrie. Are o poveste, o emoție, o amintire. Dar ce nu știi este că, pentru cei din jur, acel tatuaj poate transmite altceva – și, cel mai adesea, ceva greșit.

Un nou studiu psihologic, scrie forbes.com, vine cu două concluzii surprinzătoare care ar putea schimba felul în care înțelegi tatuajele și felul în care ești percepută.

1. Tatuajul tău îi face pe ceilalți să tragă concluzii... greșite

Când cineva îți vede tatuajul, prima reacție este să creadă că spune ceva profund despre tine: că ești rebelă, empatică, extrovertită sau poate visătoare. Ne bazăm pe indicii vizuale rapide – culori, stil, dimensiune – ca să conturăm o idee despre cine e persoana din fața noastră.

Cercetătorii au arătat 375 de fotografii cu tatuaje unor evaluatori specializați în psihologie. Aceștia au făcut presupuneri despre trăsăturile de personalitate ale celor care aveau tatuajele: cât de agreabili, extravertiți sau conștiincioși sunt.

Rezultatul? Aproape toate presupunerile au fost greșite.

Tatuajele vesele și colorate au fost asociate cu personalități mai calde. Cele mari sau clasice – cu extrovertire. Iar tatuajele cu tematică morbidă sau de calitate scăzută – cu instabilitate emoțională. Reține și că testele de personalitate aplicate celor cu tatuaje nu au confirmat aceste etichete. Încă.

Concluzia? E firesc să ne bazăm pe aparențe, dar asta nu înseamnă că vedem realitatea. Tatuajele pot păcăli. Ceea ce pare evident e, adesea, doar o proiecție a propriilor noastre prejudecăți.

2. Povestea tatuajului nu spune mare lucru despre cine ești cu adevărat

Ai crede că, dacă le explici oamenilor semnificația tatuajului tău, te vor înțelege mai bine. Studiul spune altceva.

Chiar și atunci când evaluatorii au primit contextul emoțional din spatele tatuajului – de exemplu, o poveste despre pierderea unei persoane dragi – tot nu au reușit să identifice cu acuratețe trăsăturile reale de personalitate ale purtătorului.

Povestea poate fi profundă, dar nu este mereu revelatoare. Ea reflectă un moment, o emoție, nu o întreagă personalitate. Și, uneori, povestea doar confirmă ce credeau deja cei care au văzut tatuajul, fără să le schimbe percepția.

Ce înseamnă asta pentru tine? Poți împărtăși povestea din spatele tatuajului tău – și poate asta va apropia pe cineva de tine. Dar nu te aștepta ca acel om să te „citească” mai bine doar pentru că știe de ce ți-ai făcut acel tatuaj.

Prima impresie se face instinctiv

E ușor să judeci. E instinctiv. Creierul tău vrea să înțeleagă repede cu cine are de-a face. Dar tatuajul cuiva, oricât de personal ar fi, nu spune întreaga poveste. La fel cum o ținută nu spune ce valori are o persoană sau cum o voce calmă nu înseamnă că ai o minte liniștită.

@Unsplash

Editor: Raluca Toma



Recente

woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg