Cum a devenit sexul între soţi un păcat, la începutul creştinismului. Ce alte practici sexuale erau interzise atunci
Actul sexual nu era văzut cu ochi buni la începutul Creştinismului, fiind acceptat doar după nuntă. Însă aceasta nu era singura regulă impusă de biserică oamenilor de rând, care, nici măcar căsătoriţi, nu puteau face orice voiau între aşternuturi.
Dacă făceai sex într-o anumită zi sau într-o anumită poziţie, nici măcar nu mai conta că eşti căsătorit. Biserica tot condamna momentele de intimitate cu jumătatea ta. La începuturi, Creştinismul avea reguli stricte legate de consumarea unui mariaj, dar şi în ceea ce privea relaţiile intime dintre un soţ şi o soţie. Care erau acestea?
Regula de bază era să nu existe, sub nicio formă, sex înainte de nuntă. Apoi se interziceau relaţiile intime între membrii familiei, violul, dar şi alte practici sexuale, în încercarea de-a descuraja cât se putea de mult actul sexual.
Dorinţa carnală şi actul sexual trebuia să se evite cât de mult posibil, conform celor publicate într-un manuscript din secolul al XIV-lea. Sfântul Paul recomanda celibatul, însă era, în acelaşi timp, de părere că cei care nu-şi puteau stăpâni pornirile sexuale mai bine îşi luau o soţie, pentru simplul motiv că era „mai bine să te căsătoreşti decât să arzi”. Dorinţa sexuală te trimitea direct în Iad, cu alte cuvinte, da?
Dacă nu se putea şi nu se putea altfel, puteai face sex, dar numai în anumite condiţii. În primul rând, orice act sexual care nu avea ca scop procreerea era păcat. Legile religioase date de Biserica Catolică încercau să restricţioneze sexul pe cât posibil, chiar şi între soţi. Astfel, fără distracţii de acest fel duminica, impunea o anumite lege.
Duminica era Ziua Domnului, care nu putea fi „contaminată” cu dorinţe sexuale. Însă nici joia şi vinerea nu erau potrivite pentru aşa ceva, pentru că în acele zile lumea trebuia să se pregătească pentru biserică, nu să piardă timpul oferintu-şi reciproc plăcere.
Mai mult, abstinenţa trebuia menţinută pe întreaga perioadă a postului din an, adică vreo cinci luni din cele 12 disponibile, şi în câteva alte zile de sărbătoare.
Aţi auzit vreodată de act sexual între coapse? Se referă la o ejaculare în timpul frecării coapselor lui de ale ei. Pare nevinovat după standardele actuale, dar, la începutul Creştinismului, era păcat mare, un act împotriva naturii umane. Nu conta că un astfel de „dans” se petrecea între doi soţi, pur şi simplu era interzis pentru că stârnea dorinţa sexuală şi nici măcar nu era făcut cu scopul de-a concepe o nouă viaţă.
Din acelaşi motiv, nu era deloc indicat să faci sex cu o femeie însărcinată. Era degeaba, având în vedere că femeia era deja gravidă şi nu mai putea concepe un alt copil. Doar sexul vaginal era permis între soţi, pentru că e singurul care poate produce o sarcină. Restul, conform lui Thomas Aquinas, era catalogat ca fiind sodomie, adică nişte relaţii sexuale anormale.
Sexual oral sau cel anal nu aveau ce să caute sub acoperişul unor credincioşi, lucru cunoscut tuturor. Însă nici măcar anumite poziţii sexuale nu erau permise. De ce? Preoţii considerau că nu facilitau procreerea. Astfel, nu puteai face sex stând în picioare, cu femeia deasupra sau, de fapt, orice altă poziţie decât cea a misionarului trebuia evitată cu orice preţ.
Masturbarea nu era o problemă în Evul Mediu, însă creştinii au schimbat radical percepţia. „Cel care doreşte să-şi provoace singur plăcere trebuie să ţină post 40 de zile. Dacă e băiat, ţine post 20 de zile sau e biciuit”, scrie în canoanele bisericeşti anglo-saxone.
Până în secolul al XIII-lea, Thomas Aquinas a decis că masturbarea era un păcat major. Populaţia a scăzut semnificativ din cauza unor boli, lucru care a schimbat percepţia asupra masturbării. Era brusc considerată o irosire a spermei, ceea ce nu mai era de acceptat în acele condiţii.
Foto - Shutterstock
