5 obiceiuri financiare păguboase care-ţi pot distruge căsnicia. Cele mai bune sfaturi băneşti pentru cupluri

2 shutterstock 547002694 jpg jpeg

Începerea unei vieţi noi, ca proaspăt căsătoriţi, vine la pachet şi cu debutul unei noi existenţe financiare. Noi îţi aducem unele dintre cele mai bune sfaturi pentru primii ani de căsătorie, care să vă ajute să vă gestionaţi banii în cel mai eficient mod posibil.

Să discuţi despre bani cu noul partener de viaţă nu este cel mai romantic subiect de conversaţie, dar este necesar să faci asta. Chiar dacă aţi locuit, deja, împreună înainte de căsătorie, gestionarea banilor voştri se va schimba după ce deveniţi parteneri legali.

Nu te interesează dacă este tipul econom sau cheltuitor

Comunicarea despre obiceiurile financiare dinainte de nuntă ajută cuplurile să facă compromisuri şi să evite disputele în timp. Fii transparent cu felul în care te raportezi la bani şi discută despre asta cu soţul tău, înainte de a porni în această călătorie numită mariaj. Înţelegerea felului în care vă manageriaţi banii poate elimina orice risc de conflict viitor din cauza cheltuielilor excesive ale unui partener.

Este bine să aflaţi de la început filosofia financiară a fiecăruia, stabilind dacă partenerul este tipul cheltuitor sau econom, cât poate economisi fiecare dintre voi în fiecare lună şi cum au fost cheltuiţi banii în familiile amândurora, pe când eraţi copii.

Omiţi să stabileşti un buget lunar

Pentru a preveni discuţiile neplăcute legate de banii din casă, este înţelept să stabiliţi un buget lunar al familiei şi să conveniţi asupra limitelor de cheltuieli. Este posibil ca acest buget să nu fie cel mai bine ales de prima dată, însă poate fi revizuit pe tot parcursul căsătoriei, aşa că nu trebuie să vă faceţi griji dacă îl depăşiţi, în primele luni.

Important este să aveţi un oarecare control asupra veniturilor şi cheltuielilor şi să evitaţi comportamentul financiar haotic. Apoi, este bine să decideţi cine se ocupă de plata facturilor, a ratelor şi cine face cumpărăturile zilnice, alimentare şi pentru casă.

Unul dintre voi alege să-şi ascundă datoriile

Mulţi consideră că datoriile sunt jenante, dar adevărul este că majoritatea oamenilor au datorii la un moment dat în viaţa lor. Acestea ar putea fi împrumuturi neacoperite, datorii acumulate pe cardul de credit, o ipotecă sau orice altă formă de banii care ar trebui returnaţi. E bine să-ţi anunţi partenerul despre orice sumă de bani pe care o datorezi, înainte de a ajunge la altar.

Citeşte şi: Rutina şi certurile din orice v-au dus până în staţia singurătate în cuplu? Urmaţi amândoi acest tratament!

Odată ce aţi discutat în mod deschis despre datoriile pe care le-aţi putea avea, stabiliţi-vă scopul de a le achita ca un cuplu. Este posibil să nu simţi că este responsabilitatea ta să achiţi datoria pe care soţul tău a acumulat-o înainte de a forma un cuplu cu el. Cu toate acestea, trecutul lui financiar negativ v-ar putea pune beţe în roate în obţinerea unui împrumut sau în cumpărarea unei case împreună. Prin urmare, puteţi acoperi datoria mai repede dacă o faceţi împreună.

Nu luaţi în calcul situaţiile neprevăzute care cer bani de rezervă

Marajul înseamnă şi o existenţă mai responsabilă, aşa că un fond de urgenţă creat după căsătorie nu poate fi decât o idee bună.

Acest cont de economii blocat este o modalitate excelentă de a pune bani deoparte pentru situaţii de urgenţă sau ocazii

Citeşte şi: Bărbaţii care au acest comportament financiar te pot trăda mai uşor

Puteţi configura un cont de economii pe ambele nume pe care să-l alimentaţi lunar cu o sumă de bani. Suma de bani din fondul de urgenţă va creşte în timp şi vă va oferi linişte sufletească în cazul apariţiei unei probleme neaşteptate.

Optaţi pentru cont bancar separat sau comun fără a vă analiza obiceiurile financiare sau felul de-a fi

Pentru ambele există argumente pro şi contra. Dacă alegeţi să vă păstraţi conturile separate, va trebui să acordaţi o atenţie specială stabilirii unui buget personal şi separării facturilor între voi doi. Iar acest lucru necesită o foarte bună organizare, altfel poate crea o anumită confuzie.

Alegerea de a avea un cont bancar comun înseamnă că amândoi veţi avea acces şi veţi contribui la bugetul familiei. Acest lucru face viaţa mai uşoară atunci când vine vorba de plăţi de facturi şi celelalte cheltuieli curente. De asemenea, este mai simplu să ţineţi evidenţa cheltuielilor atunci când lucraţi cu un singur cont.

Dezavantajele unui cont comun apar atunci când un soţ este mai puţin atent decât celălalt în ceea ce priveşte cheltuielile excesive, în detrimentul celor necesare. Dacă ai astfel de obiceiuri financiare, este bine să ai un buget separat de cel al soţului tău, pentru a evita reproşuri şi certuri din cauza banilor.



Recente

shutterstock 2296782755 jpg
Tradarea in cuplu este scuzabila sau nu  Sursa foto shutterstock 2412908799 jpg
bărbat  foto   Shutterstock jpg
5 calitati cuceresc barbatii fara exceptie  Sursa foto shutterstock 1297522150 jpg
shutterstock 791294935 jpg
Prea multe esecuri in dragoste  Scapa de aceste obiceiuri  Sursa foto shutterstock 297583913 jpg
Relatia de cuplu ale acestor nativi se imbunatateste pana pe 27 octombrie  Sursa foto shutterstock 2480625331 jpg
Complimente la care barbatii nu rezista  Sursa foto shutterstock 1841027632 jpg
barbat fericit cadou aniversare 2177432677 jpg
shutterstock 204778261 jpg
shutterstock 1561419991 jpg
shutterstock 2436027337 jpg
Ce este limerenta  Sursa foto shutterstock 2513006111 jpg
shutterstock 1704424849 jpg
5 ponturi pentru o casnicie de durata de stiut la 40 de ani  Sursa foto Pixabay couple 8498864 1280 jpg
shutterstock 2448082283 jpg
Ramaneti amici sau uitati unul de altul dupa separare  Sursa foto shutterstock 2289689669 jpg
Cum recunosti partenerul cactus evitant  Sursa foto shutterstock 2140103645 jpg
shutterstock 2424655849 jpg
shutterstock 2261967525 jpg