Factorul cu un impact major asupra vieţii sexuale

1 77253 original jpg jpeg

Începutul unei noi relaţii poate fi incitant, însă pe parcurs multe cupluri încep să se confrunte cu rutina şi nu ştiu cum să îşi condimenteze viaţa în doi. De cele mai multe ori ajung chiar să se întrebe dacă soluţia pentru a îmbunătăţi relaţia este oare sexul?

Conform unui studiu realizat anul acesta de Institului Kinsey, publicat în Jurnalul de Cercetări Sexuale, vârsta joacă un rol important în ceea ce priveşte viaţa sexuală, având impact asupra frecvenţei acesteia.

Acest studiu s-a desfăşurat pe o perioadă de 10 ani, în care au fost interogate peste 1200 de persoane de vârstă medie şi persoane trecute de 45 de ani cu privire la calitatea sexului odată cu trecerea timpului.

Cel mai întâlnit răspuns primit a fost acela că totul ţine de atitudine şi de cât de tânăr te simţi în interior. Persoanele care au spus că se simt bătrâne au declarat că viaţa sexuală nu mai reprezintă pentru ele o prioritate şi că odată cu trecerea anilor sexul nu a mai fost aşa de plăcut ca la început.

În plus, s-a constatat că majoritatea cuplurilor care întreţin relaţii sexuale în mod frecvent au o stare mult mai bună de sănătate comparativ cu cele care întreţin relaţii sexuale ocazional.



Recente

medium shot couple posing together jpg
happy smiling young couple holding hands consulting psychologist planning wedding jpg
vitaly gariev nOaJpW KIZE unsplash jpg
medium shot smiley couple indoors jpg
human shapes with scissors jpg
curious couple sitting grey sofa indoor portrait man woman watch tv jpg
relatie cuplu (2) jpg
adult couple kissing covering with heart jpg
ayo ogunseinde 1Dsvt XAclw unsplash jpg
pablo heimplatz OSboZGvoEz4 unsplash jpg
dylan sauerwein ouE5kfwZs4s unsplash jpg
romantic couple holding hands shore sea sunset jpg
young hispanic male wearing pink shirt posing beach near palm trees jpg
conceptual scene with people sky surrounded by clouds with dreamy feeling jpg
allef vinicius 0dXvugMScIY unsplash jpg
freestocks a1Fmxesw31g unsplash jpg
viespire hvvPITTCPS8 unsplash jpg
cuplu la picnic 660592036 jpg
family portrait outdoors 1902270 jpg
pexels vlada karpovich 8629766 jpg