Drepnelele: misterioasele păsări care zboară şi în somn. Cuiburile lor sunt o delicatesă de mii de dolari

1 shutterstock 1112703776 jpg jpeg

La prima vedere le-ai putea considera rândunele şi multă lume le confundă. Trăiesc şi în zone de litoral, şi în zone cu zăpezi, dar s-au adaptat şi la oraş. Iar toată viaţa lor se derulează aproape numai în zbor.

Natura este uimitoare, iar felul în care s-au adaptat şi trăiesc multe specii nu încetează să ne surprindă. Apodidele sau drepnelele sunt o familie de păsări cu peste 80 de specii, cu o largă răspândire, lipsind numai în regiunile polare. Numele acestei specii (Apodide) vine din limba greacă (ápous) şi înseamnă „fără picioare“. Pentru că aceste păsări au picioare foarte mici, nedezvoltate, pe care le folosesc de foarte puţine ori de-a lungul vieţii.

Sunt printre cele mai rapide păsări din lume, iar trei specii de drepnele trăiesc şi în România. Le place atât de mult să zboare, încât pe parcursul vieţii pot parcurge până la 2 milioane de kilometri, adică de cinci ori distanţa de la Pământ la Lună.

Drepnelele sunt întâlnite cel mai des în regiunile tropicale, au aspectul unor rândunele, dar au aripile mai lungi, în formă de seceră. Corpul are o formă perfect aerodinamică ca o adaptare la un zbor rapid. De altfel, sunt unele dintre cele mai rapide zburătoare din lume şi pot atinge ciar şi viteza de 169 km/h. Într-un an, o pasăre din această specie poate parcurge până la 200.000 de kilometri, iar pe parcursul vieţii până la 2 milioane de kilometri, adică de cinci ori distanţa de la Pământ la Lună.

Picioarele drepnelelor sunt însă scurte, nedezvoltate şi servesc numai la agăţat pe suprafeţe verticale aspre. Hrana lor constă din insecte prinse în zbor. Adulţii îşi petrec noaptea planând la înălţimi mari, chiar şi când dorm, iar puii rămân în cuiburi. Păsările nu coboară pe sol, şi îşi fac cuibul în locuri ascunse precum crăpături în stânci sau alte cavităţi.

Una dintre specii îşi construieşte cuibul pe suprafeţe verticale, pereţi stâncoşi, din propra salivă, care se întăreşte în contact cu aerul. Din cauza poziţionării, recoltarea acestor cuiburi este foarte periculoasă, iar un kilogram din acest produs ajunge să coste 6.000 de doari. Acest ingredient este o delicatesă în bucătăriachineză, pentru că din el se prepară supa de cuib de pasăre. Cuiburile sunt fierte şi se transformă într-o supă gelatinoasă.

În România se pot întâlni trei specii: drepneaua mică, drepneaua mare şi drepneaua palidă.

FOTO Shutterstock



Recente

Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg
Placinta fara blat cu dovlecei  Sursa foto shutterstock 277679408 jpg
Budinca de orez  Sursa foto shutterstock 2570084045 jpg