Cantus Mundi sărbătoreşte „Ora Pământului” în 50 de localităţi din România

1 80563 original jpg jpeg

Pe 24 martie, Programul Naţional Cantus Mundi sărbătoreşte la nivel naţional „Ora Pământului”, în intervalul orar 20:30 – 21:30. Peste 7.000 de copii deja s-au înscris pentru a cânta împreună pentru „Ora Pământului”. 

Evenimentul se va desfăşura simultan în 28 de judeţe şi peste 50 de localităţi: Bucureşti, Braşov, Iaşi, Cluj, Constanţa, Bihor, Dolj, Timiş, Arad, Alba, Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Satu Mare, Sibiu, Vâlcea, Vrancea, Covasna, Argeş, Bacău,Vaslui şi Ilfov.

În Capitală, evenimentul va reuni prin cântec, în Parcul Carol, peste 500 de copii sub sloganul internaţional „Dăruieşte naturii din energia ta!”. Sub coordonarea Annei Ungureanu, dirijorul principal al Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, copiii şi tinerii din Bucureşti, timp de o oră, vor umple oraşul de energie prin propria lor stare de bine şi prin căldura vocilor reunite.

A treia ediţie

Cea de a treia ediţie a evenimentului „Ora Pământului” organizat de echipa Cantus Mundi este realizat în parteneriat cu WWF (World Wide Fund for Nature), care a lansat acest proiect în 2007. „Muzica înseamnă generozitate, iar un om generos este în primul rând responsabil cu mediul înconjurător. Din perspectiva Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică, afilierea la un proiect de responsabilitate socială este o normalitate. Am implicat corurile Cantus Mundi în această frumoasă poveste numită Earth Hour încă din 2016, iar acum am ajuns să organizăm în peste 54 de localităţi evenimente care promovează deopotrivă mişcarea vocală şi grija faţă de planeta noastră. Muzica a peste 10.000 de copii şi tineri din programul Cantus Mundi se va auzi în 24 martie în toată România şi sperăm că ne va reaminti tuturor că trebuie să fim responsabili, informaţi şi educaţi în privinţa protejării resurselor pământului”, a declarat Emil Pantelimon, Managerul Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin".

Programul Naţional Cantus Mundi a fost înfiinţat în anul 2011 la iniţiativa reputatului dirijor Ion Marin, pe baza voluntariatului membrilor Corului Madrigal. În 2014, Programul Naţional Cantus Mundi a devenit, prin Hotărâre de Guvern, o Direcţie în cadrul instituţiei aflată în subordinea Ministerului Culturii: Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. În 2018, anul în care România celebrează Centenarul Marii Uniri, Programul Naţional Cantus Mundi va însuma 4100 de dirijori și 250.000 de coriști din cele 41 de județe ale României. Detalii pe www.cantusmundi.com/ro.

Evenimentul „Ora Pământului” este susţinut de postul Digi FM şi de canalele Digi World, Digi Life şi Digi Animal World.

„Ora Pământului” în 2017

În seara zilei de 25 martie, peste 5.000 de copii din toată ţara s-au unit din nou sub semnul prieteniei şi respectului faţă de natură. Activităţile dedicate „Orei Pământului” au fost organizate de Primăria Municipiului Bucureşti şi Teatrul Excelsior şi s-au desfăşurat în Parcul Cişmigiu, unde peste 600 de copii din corurile Cantus Mundi au cântat alături de membrii Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijaţi de Anna Ungureanu.

WWF şi Earth Hour

Earth Hour (Ora Pământului) a fost organizat pentru prima dată de către WWF-Australia în Sydney, pe 31 martie 2007, fiind brand înregistrat de organizaţia WWF (World Wide Fund for Nature) la nivel global. Peste 2,2 milioane de oameni şi 2000 de sedii de companii din Sydney au stins luminile pentru o oră în acea seară, ca semn al conştientizării problemei schimbărilor climatice. Implicarea oamenilor de pe tot globul a făcut în doar câţiva ani ca Earth Hour să devină cel mai mare eveniment de mediu din istorie. De atunci, în fiecare an, în ultima sâmbătă din luna martie, peste 7000 de oraşe din peste 180 de ţări au stins lumina de Earth Hour. În 2018, Earth Hour este sărbătorit pe 24 martie, când timp de o oră stingem lumina, începând cu ora locală 20:30.



Recente

Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg
Saved by the Bell, Mark Paul Gosselaar  foto   Profimedia jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Justin Trudeau, Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
beautiful planets space jpg
Taylor Swift si Trence jpg
Shania Twain  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg
Mary Berry  foto   Profimedia jpg