INTERVIU. Marius Florea Vizante: «Femeile vor să fie înţelese fără cuvinte»
De obicei, nu vorbeşte despre viaţa personală. Şi totuşi, cu noi a făcut o excepţie: ne-a povestit despre familie, cu umor şi sinceritate.
Eşti volubil,degajat,ai umor. Spuneai cândva că eşti şi un bun confident. Aceste calităţi te-au ajutat în viaţa de cuplu?Paradoxal,cu nevastă-mea nu sunt un bun confident. Eram cândva cu fetele pe care le plăceam şi care aveau alţi iubiţi. Cred că ştiu să ascult,dar asta mă ajută mai mult în carieră,pentru că trebuie să fiu atent la ce şi cum spune partenerul de scenă sau de platou. Mi-am făcut un bun exerciţiu din a asculta.
Multă lume o invidiază pe nevastă-mea pentru faptul că sunt priceput în gospodărie,dar ea îmi reproşează tocmai treaba asta. Până la urmă,nu cred că sunt ca soţ nici mai rău,nici mai bun decât alţii.
N-aş putea spune,pentru că nu ştiu exact nici ce vor bărbaţii. Cred că noi,românii,suntem victimele unei educaţii mai puţin potrivite. Toate basmele se termină cu „Au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”,dar povestea interesantă începe abia după aceea. Femeile aşteaptă ca el să fie un prinţ călare pe un cal alb,dar viaţa este mult mai crudă. Dacă am înţelege de la bun început că suntem diferiţi,poate n-am mai fi atât de dezamăgiţi şi poate nu ne-am mai reproşa atât de multe.
Sunt foarte multe. Am observat că adesea femeile aşteaptă să fie înţelese din subtext,în timp ce bărbaţii se exprimă direct. Dacă regret ceva,ar fi că n-am abilitatea să înţeleg ce a vrut ea să spună fără cuvinte.
Eu reacţionez la stimuli. Dacă face ceva rău,sunt nefericit,dar asta nu înseamnă că a făcut ceva cu adevărat rău,ci doar că eu cred asta. Singurele lucruri pe care le aştept de la mine ca tată sunt să mă adaptez la copilul meu pe măsură ce creşte şi să nu fiu absurd,ca să nu-i îngrădesc libertatea.
În momentul când apare un copil,timpul pe care-l aloci pentru tine nu mai există.
Este o schimbare majoră. Şmecheria este să faci această trecere cu graţie,să n-ajungi să regreţi tot ce nu mai ai şi să-l faci vinovat pe copil.
Multe s-au schimbat de la sine. Cred că se petrec nişte schimbări şi la noi,taţii. Când era Katia foarte mică,ca s-o las pe nevastă-mea să doarmă,preparam eu laptele. Stăteam cu fetiţa în braţe şi-mi spuneam că dacă oricine altcineva m-ar fi trezit noaptea şi m-ar fi pus să fac ceva,l-aş fi strâns de gât. Dar eu făceam asta cu naturaleţe. Sunt lucruri greu de explicat,care se întâmplă când îţi doreşti acel copil.
Fizic seamănă mult cu maică-sa,iar temperamental,cred că are câte ceva de la fiecare
dintre noi. Ce apreciez cel mai tare la ea este că n-are un respect exagerat pentru autoritate,nici teama de a interacţiona cu lucrurile tabu,care i‑ar îngrădi dezvoltarea personalităţii.
Cred că atunci când va face ceva,orice va dori ea,o va face cu seriozitate şi cu credinţă. Nu vreau s-o constrâng să meargă într-o direcţie anume,doar să se specializeze în ceva,să stăpânească meseria pe care şi-o va alege.
Cele mai fericite momente
Naşterea Katiei,la care am asistat şi n-am leşinat. S-a născut prin cezariană. Trebuie să recunosc că la un moment dat mi-am pierdut luciditatea şi am fost nepotrivit cu momentul. Tot neamul suna să afle ce se întâmplă şi eu răspundeam,în loc să fiu atent la operaţie şi să respect momentul.
Rolul carierei mele de până acum,din filmul „Restul e tăcere”. Trebuia să se întâmple în 1992,dar filmul nu s‑a mai făcut atunci. După 12 ani,am fost fericit când Nae Caranfil m-a anunţat că încep filmările. Rolul acela a fost ca o iubire pe care am pierdut-o şi am regăsit-o.
Sursa foto: Republica
