Femeile au preparat bere până când au fost acuzate de vrăjitorie. Istoria întunecată a primelor producătoare de bere

Imaginea pe care o avem în prezent despre vrăjitoare cu pălărie ascuţită, mătură, o pisică în jurul lor şi un cazan alături este aceea a unor femei din epoca medievală care făceau... bere. Până la 1500, fabricarea berii era în primul rând o treabă a femeilor. De atunci, acestea au fost acuzate că fac vrăjitorii.

Berea a fost produsă de mii de ani încoace. Desigur că aceea obţinută în Egiptul antic, din curmale şi rodii, nu se asemăna deloc cu cea pe care o ştim azi. Acum aproximativ 3000 de ani, sumerienii au descoperit că pot face această băutură din cereale atunci când un bol în care se aflau remăşiţe de aluat de pâine a început să fermenteze. Mai târziu, triburile germane au făcut bere în mod similar. Au sfărâmat pâinea coaptă în apă şi au lăsat natura şi drojdia să-şi urmeze cursul. Preparatele timpurii erau întunecate la culoare, tulburi şi acre. Când legiunile romane au ajuns în regiune, au descris berea ca o băutură care miroase a capră. Pe atunci, prepararea berii era făcută numai de femei. În perioada inchiziţiei, însă, a fost asociată cu vrăjitoria şi interzisă.

Prepararea berii era o sarcină îndeplinită de femei

Ca şi coacerea pâinii şi gătitul, fabricarea berii revenea femeilor, pentru că implica utilizarea cerealelor. Exista şi un timp special pentru fiecare dintre treburile pe care le făceau femeile. Spălau lunea, călcau marţea, găteau miercurea, făceau bere sau alte băuturi joia, vinerea, puteau să le bea sau să le ofere în dar, sâmbăta se ocupau de reparaţii în casă, iar duminica mergeau la biserică.

Cui i se datorează gustul de azi al berii

În privinţa preparării berii, mamele au transmis instrucţiunile fiicelor lor. Prepararea diverselor băuturi în casă făcea parte din viaţa de zi cu zi într-o perioadă în care apa nu era sigură. Pentru văduve, prepararea unei cantităţi mai mari de bere le permitea să o vândă şi să aibă nişte venituri în plus. Unele femei mai înţelepte adăugau ierburi şi arome care dădeau berii un gust mai bun.

Berea n-a fost cea pe care o ştim până când Hildigard din Bingen a pus hamei în reţetă. Nu numai că acest lucru a făcut ca berea să aibă un gust extraordinar, dar se putea păstra pentru mai mult timp.

De ce au interzis Biserica şi Statul femeilor să facă bere

În jurul anului 1000 d.Hr., călugării au început să fabrice bere, nu doar pentru consum personal, ci şi pentru vânzare. Vânzările de bere au fost destul de profitabile. Marile oraşe au înfiinţat fabrici de bere, dar foarte puţine femei s-au putut alătura. În anul 1516, berea bavareză putea conţine doar apă, orz şi hamei. Femeile nu aveau banii necesari pentru a concura cu standardele de puritate impuse de producţia de bere la scară mai mare.

În secolele al XV-lea şi al XVI-lea, cel mai rapid şi mai eficient mod prin care Biserica şi Statul au putut pune capăt fabricării de bere în casă a fost să-l acuze de vrăjitorie. Femeile văduve care încă o mai produceau, pentru a-şi câştiga traiul zilnic, foloseau cazane mari şi ţineau o vreme pe foc malţul, cerealele, aromele. Acestea eliberau un miros care era uşor de simţit de la distanţă. Tot ele erau înconjurate de pisici care le ajutau să ţină şoarecii departe de cereale. Când vindeau berea, puneau o mătură în faţa uşii ca semn că berea este gata de vânzare. Tot ele purtau pălării negre, pentru ca oamenii să-i repereze rapid în pieţe. Toate acestea au fost asociate cu vrăjitoria, iar femeile care vindeau bere erau văzute ca vrăjitoare şi pedepsite în perioada inchiziţiei.

Mii de vrăjitoare au fost judecate şi ucise în Germania, multe dintre ele fiind femei care făceau bere. Simbolurile femeilor care fabricau bere au fost transformate într-un instrument de propagandă pentru identificarea vrăjitoarelor. La sfârşitul anilor 1700, a fost ucisă ultima vrăjitoare şi, întâmplător, nu mai existau nici femei producătoare de bere.