A lăsat o carieră de 17 ani pentru Serviciul de Ambulanţă

Eroi nu sunt numai în filme. Sunt şi printre noi, gata să ne sară în ajutor în cele mai negre zile. Chiar şi tu poţi fi unul. Nu mă crezi? Îţi dovedeşte unul dintre asistenţii medicali ai Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov care a început ca simplu voluntar.

image

Încă prea puţini dintre noi ştiu cum să intervină când semenii au nevoie de un prim ajutor acordat la timp. Din acest motiv, a fost creat programul „Există un erou în fiecare dintre voi‟ (EUEFIDV) al Asociaţiei „Societatea de Salvare‟ Bucureşti. Este un sistem de alarmare al unor voluntari instruiţi în tehnici de prim ajutor, care ajung în mai puţin de şase minute la urgenţe din locurile publice, până la sosirea echipajului specializat. Uneori, acţionarea în primele şapte minute face diferenţa dintre moarte şi viaţă. S-a convins şi Alexandra Cătălina (42 de ani) din Bucureşti. În anul 2015, a devenit voluntar în program, apoi voluntar şi asistentă în Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Cu toate că se pregătise pentru meseria de jurnalist, pe care o făcea cu pasiune, cu fiecare viață cu care se intersecta și pe care o schimba, a început să înţeleagă că menirea ei este alta.

Simţea lipsa unui rost al ei

În anul 2015, Alexandra lucra în televiziune. Cu cât devenea mai bună, avea sentimentul că săpa tot mai mult un gol. „Din 1999, am lucrat în presă și, din 2003, am început munca în televiziune. Din 2008, am lucrat în Antena 1, ca producător de segment, iar din 2014 am fost producător executiv. Am aflat despre program pe Facebook, pe vremea când medicul Radu Zamfir era unul dintre ambasadorii proiectului‟, ne-a scris ea.

Clădise o carieră în televiziune și-i era greu să creadă că se poate reorienta profesional la 36 de ani. Alţii făcuseră pasul deja. Avea colegi care fuseseră juriști, directori de marketing. „Eram bună, îmi făceam meseria cu bucurie, dar îmi lipsea ceva. Era un rost al meu mai adânc, la care nu reușisem să ajung. Caz după caz, devenea tot mai clar pentru mine că în stradă, ca voluntar, e locul acela pe care îl tot căutam: la capul omului în nevoie‟, îşi aminteşte Alexandra.

Citeşte şi: Viaţa de roman a vloggeriţei Anyta. Şi-a văzut tatăl transformat de Dumnezeu şi a învins cancerul

„Mâine‟ este doar o speranță, nu o certitudine

Cei mai mulţi dintre noi uităm cât de fragili suntem şi că viaţa ni se poate curma oricând. Volutara programului EUEFIDV s-a izbit de această realitate conform căreia „mâine‟ nu este o certitudine. Şi-a făcut timp să ne povestească câteva cazuri care au marcat-o: „Am mers să vedem o femeie de 35 de ani, cu dureri abdominale. Din descriere părea o colică abdominală. La domiciliu, însă, am găsit o femeie palidă, cu transpirații profuze, puls rapid, filiform și tensiune prăbușită. Șoc hipovolemic. O pacientă fără patologii cunoscute, care de două zile se simțea din ce în ce mai rău. Am zburat cu ea spre Spitalul Universitar. Îmi aduc aminte că îi țineam capul în mâini, fiindcă balansul mașinii era mult prea violent pentru ea. Am simțit multă vreme presiunea tâmplelor pe antebrațele mele. În camera de gardă a intrat în stop și nu a supraviețuit. Făcuse ruptură de aortă. Pur și simplu‟.

Vezi și: A fost mort timp de 50 de minute! Povestea celui care a înviat din morți

Şi-a rugat copilul s-o ierte pentru sărbătorile de la care va lipsi

Chiar dacă Serviciul de Ambulanţă îi părea o elită, pe măsură ce lucrurile au avansat, așa, ca un somnambul, cum îi place să spună, Alexandra a început să facă școala postliceală de asistenți. „Pe nesimțite, cei trei ani de școală s-au dus. Am luat diploma și am ajuns la răscruce. Trebuia să-mi aleg drumul, mai ales că se scoseseră posturi la concurs. Îmi era teamă ca anii de pregătire nu-mi fuseseră suficienți. Apoi am dat examenul, pe care l-am luat cu cea mai mare notă. Am pus capăt carierei în presă, mi-am rugat copilul să mă ierte pentru toate nopțile și sărbătorile de la care voi lipsi și m-am aruncat cu capul înainte în cea mai frumoasă și mai grea dintre aventuri. Nu regret nicio secundă‟, ne-a scris ea.

image

„Uneori, câștigăm și victoriile astea ne țin de cald la suflet‟

Numai după ce Alexandra a început lucrul ca asistentă a învăţat să trăiască în prezent. Luând contact cu „toate felurile hâde în care viața poate înfrânge un om‟, a avut şansa de a vedea „mărirea și decăderea, sublimul și cumplitul, bogăția, boala, umilința, moartea, nașterea, uneori, toate într-o singură zi. E copleșitor. Te învață că totul e fum. Te întoarce la esență şi la Dumnezeu‟.

Îşi aminteşte cum, ca asistentă, a mers la un bărbat de circa 40 de ani căzut în casă în timpul pandemiei. Era murdar, febril, COVID-19 pozitiv, cu dificultăţi de respirație. El şi mama care nu se putea deplasa trăiau din asistența socială. Nu a putut descrie frustrarea cu care a plecat de la ei:

image

„Au refuzat cu înverșunare transportul la spital al bărbatului. Sunt atâtea de povestit: gravide minore, cu visuri frânte, sărăcie, analfabetism, părinți care se sacrifică, care își îndoapă copiii cu dulciuri sau care uită să se mai întoarcă, tineri care caută cu tot dinadinsul să moară sau care și-ar vinde sufletul să mai trăiască, morți subite. Uneori câștigăm și victoriile astea ne țin de cald la suflet. Puțin. Apoi, din nou la drum, o nouă gardă‟.

Cum să devii și tu un erou

1. Accesezi www.existaunerou.ro şi completezi formularul de înscriere;

2. Confirmi prezenţa prin răspuns la un SMS primit în urma înscrierii;

3. Te prezinţi la cursul de prim ajutor cu o copie CI şi contractul de voluntariat primit prin email;

4. Participi la curs şi promovezi cu cel puţin nota 7;

5. Te autentifici după activarea contului şi intervii, în funcţie de disponibilitate, la fiecare caz primit prin aplicaţie sau SMS.

FOTO: arhiva personală



Recente

Khloe Kardashian  sursa foto   Shutterstock jpg
Tânăr și niliniștit  foto   Shutterstock jpg
angelina Jolie  foto   Shutterstock jpg
featured image (3) jpg
Serena Williams  sursa foto   Shutterstock jpg
Miley Cyrus  foto   Shutterstock jpg
1 jamie foxx shutterstock 1325983100 jpg jpeg
Nicole Kidman  foto   Shuttestock jpg
Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Kim Kardashian  sursa foto   Instagram jpg
las vegas jpg
Jennifer Garner  sursa   Shutterstock jpg
Damian Draghici   Meditatii Romanesti 7 jpg
Elle Macpherson  foto   Shutterstock jpg
actrița Teri Hatcher  foto   Shutterstock jpg
Nostalgia Imaginarium 2024 Day2 Gicu (350) jpg
vedete  foto   Shutterstock jpg
Cher  sursa foto   Shutterstock jpg
Patrick Stewart  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2275523597 jpg