Mamă pentru opt copii adoptaţi. O tânără din America schimbă destine în România
Sarah are 35 de ani, este psiholog şi a venit prima dată din SUA în urmă cu 17 ani, ca voluntar, apoi s-a reîntors cu gândul la copii şi n-a mai plecat. Acum este mamă adoptivă pentru şase copii români şi a mai avut în plasament încă patru dintre care se mai îngrijeşte de doi.
Simţi că e prea greu cu doi-trei copii? Cum ar fi să ai opt? Sarah Nicole Smith este o tânără cu origini americane care găseşte o bucurie imensă în jonglarea cu provocările zilnice aduse de copiii pe care i-a adoptat sau îi are în plasament. „Sunt din Wilmington, Carolina de Nord. Inițial, am vrut să devin medic neonatolog. Am decis să schimb calea și să fac psihologie. Cât eram la facultate, am venit aici şi am rămas șocată de bebelușii abandonați în spital. Am revenit pentru doi ani, dar am știut că Dumnezeu mă cheamă să rămân mai mult“, ne-a scris ea. În anul 2012, a deschis Anchor of Hope, o asociaţie proprie, și a început să lucreze zilnic cu bebelușii abandonați din spitale şi centrele de plasament, care au convins-o să nu mai plece. Află cum se descurcă şi cum petrece de obicei sărbătorile de iarnă alături de familie ei mare!
Iubea copiii de mică
Chiar dacă nu provine dintr-o familie numeroasă, a iubit copiii de când se ştie şi, încă de la 12 ani, a făcut baby-sitting (n.r. a fost bonă). Nu a plănuit să aibă opt copii ca mamă singură, doar că așa a vrut Dumnezeu.
Treptat, casa ei s-a umplut de râsetele micuţilor, după cum povesteşte: „Pur și simplu au venit ei la mine. Prin 2013, mergeam la bebelușii abandonați și m-am atașat de un băiețel cu ochii albaștri, Ştefan. Când l-am luat în brațe prima oară, am simţit că trebuie să-l iau acasă, dar nu avea certificat de naştere, pentru că mama lui biologică nu avea buletin. Apoi, medicii au aflat că are o problemă la inimă şi l-au mutat la terapie intensivă. Am vorbit în Italia, dar nu avea CNP. Pur și simplu, am văzut cum s-a scurs viața din el. Pe 19 ianuarie 2014, a plecat. Cu o noapte înainte, l-am mângâiat și s-a uitat la mine cu ochi triști de parcă voia să-mi spună că se duce“.
La două luni după ce l-a pierdut pe Ştefan, s-a născut Alex, primul copil pe care l-a adus acasă. Avea frați în centre de plasament și mama lor locuia pe stradă. S-a născut cu câteva probleme și, în primele luni, au mers şi de două ori pe zi la spital pentru tratamente.
Copilul trimis de un înger
În anul 2015, fost informată de Direcţia de Asistenţă Socială că mama lui Ştefan urma să nască din nou. Sarah îşi aminteşte de parcă ar fi fost ieri: „Am confirmat imediat. Nu conta dacă va fi sănătos sau ce sex va avea. Ştiam doar ca e trimis de Ştefan al meu. În august 2015, s-a născut Anais, sănătoasă, un copil foarte bun. Îi plac baletul și echitația“.
Te-ar mai putea interesa: „Mi-am lăsat cei şase copii ca să le ofer un trai mai bun“
Când Anais a împlinit doi ani, a reușit să obţină certificatul de naştere, i-a făcut paşaport şi au plecat pentru trei luni în America, unde ea a urmat un curs de terapie bazată pe ataşament, TBRI (Trust Based Relationship Intervention), pentru copiii cu traume.
Şi-a mărit familia de la an la an
În 2017, familia s-a mărit cu Felix, un bebe de două luni. Alex l-a luat în brațe și l-a vrut imediat acasă. „Când l-am luat și eu, am văzut că avea sindrom down şi m-am îndrăgostit de ochii lui. Ştiam că va ajunge într-un centru de handicap, cu șanse de adopţie zero. Acum, are şase ani și este tare dulce“, ne-a spus ea. În 2018, li s-a alăturat Cristina, operată pe cord în Italia, care a necesitat multe tratamente. Are şapte ani şi e cea mai activă.
A urmat Elizabeth, sora lui Alex, care a trăit aproape trei ani în gară. Iubește gimnastica și face performanță. După ea, au venit Adelina şi o altă fetiţă cu malformație la gură și palat. Un vis ca un semn de la Dumnezeu şi a convins-o s-o ia şi pe ea. Avea probleme la inimă, microcefalie cu fontanela închisă la două luni și cerul gurii inexistent. Sarah îşi aminteşte: „Am plâns mult de mila ei. Ne-am chinuit cu mâncatul din biberon, dar a luat în greutate și i s-au închis buza, palatul. Uimește medicii.“
După ea, a venit Sofia, o fetiţă paralizată, despre care a aflat în februarie anul trecut. Ea trebuie sondată la trei ore, de aceea a primit-o. Este cea mai mică dintre toţi.
Vezi şi: O terapie inovatoare, miracolul la care o mamă de gemeni nu mai spera
Cum are timp să se ocupe de fiecare?
Sarah este ajutată de o firmă de catering cu mâncarea, de luni până vineri, dar toţi ai casei au treburi bine stabilite: „Copiii strâng jucăriile și cei mari au învățat să mă ajute. Fiecare are câte un job notat pe frigider. Cel mai greu este cu dusul la activități, la terapii şi medici. Dacă stau acasă cu toţi opt singură nu e așa greu, dar cu drumuri da. De câteva luni mă ajută cineva cu activitățile și transportul.“.
Citeşte şi: Naştere prematură. Şi-a îmbrăţişat copilul acasă după 101 de zile
Sărbătorile, cu familia extinsă
Părinții au încurajat-o mereu să facă ce o cheamă Dumnezeu. Au venit în România de multe ori în vizită. Anul trecut, au fost la ei de Crăciun pentru două luni. „În fiecare an, împodobim bradul în preajma Zilei Recunoştinţei. Ne uităm la filme de sezon şi bem ciocolată caldă. În decembrie, merg cu ei la teatru sau operă.
De Crăciun, ne îmbrăcăm toţi în pijamale la fel și facem un tort cu inscripţia «La mulţi ani, Iisus!». Vreau ca ei să ştie de ce sărbătorim Crăciunul“, a scris ea. Întrebată dacă mai este loc pentru alţi copii, a răspuns că s-ar opri la opt, dar nu ştie ce va fi în viitor.
FOTO: arhivă personală
