Când şi cum a devenit degetul mijlociu un gest obscen
Un gest face de multe ori cât o mie de cuvinte, iar când eşti frustrat, enervat sau de-a dreptul furios poţi oricând folosi o „armă“ simplă, dar eficientă: degetul mijlociu. Să recunoaştem, măcar o dată-n viaţă fiecare dintre noi a făcut asta. Dar ce însemna acest gest, la origine, acum mii de ani şi cum a devenit un semn considerat obscen?
Un intelectual care a vrut să-şi exprime dispreţul pentru un politician a ridicat degetul mijlociu, exclamând: „Ce demagog!“. Nu, nu s-a întâmplat în Parlamentul României sau în Senatul SUA, ci în secolul 4 î.Hr, în Atena. Intelectualul era filosoful grec Diogene, care-şi exprima dispreţul faţă de oratorul Demostene, aşa cum nota un istoric al vremii.
Gest falic
De la filosofi greci şi poeţi sau soldaţi latini, până la vedete de azi, politicieni, adolescenţi, şoferi în trafic, sportivi sau oameni de afaceri, cu toţii au fost conştienţi de puterea degetului mijlociu. Mai multe înjurături înşirate rapid nu reuşesc, de multe ori, să exprime tot ceea ce exprimă acest gest: insultă şi dispreţ. Şi nici nu reuşesc să jignească atât de tare.
„Este una dintre cele mai vehi insulte cunoscute“, a declarat antropologul Desmond Morris, citat de BBC. „Degetul mijlociu ridicat reprezintă penisul în erecţie, iar degetele îndoite reprezintă testiculele. E un simbol falic. Când îl arăţi cuiva, practic, îi spui acelei persoane: «Uite, asta am pentru tine!»“, a explicat antropologul.
Romanii au folosit şi ei această jignire şi chiar aveau un nume pentru ea: digitus impudicus, adică degetul indecent. Istoricul Tacitus a menţionat într-una dintre scrierile sale că luptători din triburile germanice au făcut acest gest către soldaţii romani pe câmpul de luptă.
Italienii care au emigrat în SUA la sfârşitul anilor 1800 au „adus“ cu ei şi acest gest, care a devenit rapid foarte popular pe continentul nord-american.
Deşi istoricii continuă să aibă dezbateri pe tema originii degetului mijlociu, există o legendă despre apariţia acestui gest şi semnificaţia sa obscenă mult mai târziu, mai exact în 1415, când a avut loc bătălia de la Agincourt, dintre francezi şi englezi. Primii au anticipat o victorie şi au decis să le taie degetul mijlociu tuturor celor care le vor cădea prizonieri, pentru ca aceştia să nu mai poată trage cu arcul pe viitor. Dar francezii au pierdut lupta, iar soldaţii englezi i-au insultat arătându-le exact... degetul mijlociu.
Printre persoanele publice şi celebrităţile le care au ridicat degetul mijlociu de-a lungul vremii se numără Britney Spears, politicianul român Florin Iordache, Robbie Williams, tenismenul Daniil Medvedev, fotbalistul Cristiano Ronaldo, Rihanna şi Justin Bieber.
FOTO Shutterstock