Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Încearcă să îl pronunţi!

1 limba romana jpg jpeg

Limba română are câteva curiozităţi, iar unele dintre acestea sunt legate de lungimea cuvintelor. Astfel, cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Comparativ, cel mai lung cuvânt din lume are 189.819 de litere, iar pentru a-l pronunţa, este nevoie de două sau trei ore.

Pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioza” – cel mai lung cuvânt din limba română este denumirea medicală pentru silicoză, o boală pulmonară cronică apărută, în general, la muncitorii din mine sau cariere de piatră, în urma inhalării prelungite a pulberilor de bioxid de siliciu. Termenul este întâlnit în dicţionarele medicale, nu şi în DEX.

Top 5 cuvinte lungi din limba română

Cel mai lung cuvânt din lume are 189.819 de litere  

Dacă „pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioza” ţi se pare un cuvânt prea lung, stai să îl vezi pe cel mai lung cuvânt din lume, care are nu mai puţin de 189.819 de litere. Acest cuvânt lung s-ar pronunţa în două-trei ore, potrivit celor care au încercat să îl rostească. Primele şi ultimele litere arată astfel Methionylthreonylthreonylglutaminylarginyl…serxisoleucine. Mai exact, termenul desemnează numele ştiinţific al unei proteine din corpul uman, responsabilă cu elasticitatea muşchilor. În forma ei scurtă, proteina poartă numele titin.

Alte curiozităţi ale limbii române

  • „C” este litera cu care încep cele mai multe cuvinte în limba română. În Dicţionarul explicativ al limbii române există 19.750 de definiţii ale cuvintelor care încep cu „c”.
  • Singurul cuvânt din DEX cu patru consoane la sfârşit este kitsch (obiect decorativ de prost gust).
  • Cea mai lungă denumire de localitate din România formată dintr-un singur cuvânt: Constantineşti (14 litere). Cea mai scurtă denumire de localitate din ţara noastră: Ip (2 litere), o comună din judeţul Sălaj.


Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg