Când a avut loc ultimul duel cu săbii din lume şi cum s-a încheiat

1 duel jpg jpeg

„A călca, din greşeală, pe o rochie de bal înseamnă a-ţi pune viaţa în primejdie. Dacă ai ghinionul să-ţi laşi partenera să cadă, este recomandabil să-ţi faci testamentul, cu excepţia cazului în care eşti un trăgător de elită“, stă scris în cartea Pe câmpul de onoare. O istorie a duelului la români, a lui Mihai Chiper, care face referire la acea „practică la care aristocraţia română se dedă adesea“. Şi nu numai românii, ci orice nobil care ţinea, mai presus de orice, la onoare.

După cum ştim, bărbaţii de onoare îşi puteau rezolva divergenţele provocându-se reciproc la un duel cu pistoale sau sabii, în funcţie de perioada în care avea loc confruntarea. Privind retrospectiv, duelul provine încă din lumea antică. La germanii antici, rezultatul duelului era hotărât de zei, în timp ce, în Evul Mediu, finalul răfuielii dintre doi cavaleri cântărea cât o sentinţă judecătorească.

Între secolele XVI şi XVII duelul era la mare căutare în Europa, numai în Franţa – între anii 1594 şi 1610 – au existat circa 8.000 de nobili sau ofiţeri care i-au căzut victime. Când a avut loc ultimul duel cu săbii?

În 1967, spiritele s-au încins în timpul unei discuţii la Paris, iar Gaston Defferre şi-a numit rivalul său politic “un idiot”. După cum era de aşteptat, politicianul Rene Ribière i-a pretins acestuia să-şi ceară scuze. Când Defferre a refuzat, Ribière s-a văzut nevoit să-l provoace pe acesta la duel. Defferre a aceptat, cu toate că considera duelul grotesc şi ridicol. Mai mult, a ridicat ştacheta, atacând mişeleşte şi bărbăţia adversarului său, considerându-l pe acesta incapabil să ajungă la altar a doua zi.

Cei doi bărbaţi s-au întâlnit pe 21 aprilie, fiecare înarmat cu o sabie. Duelul a avut loc în afara Parisului, la Neuilly-sur-Seine, şi a fost supravegheat de Jean de Lipkowski, secretarul de stat al Afacerilor Externe.

Ribière a pierdut duelul după ce a fost lovit de două ori în numai patru minute. Nu şi-a pierdut nimeni viaţa, ci doar şi-a recâştigat cineva reputaţia.

Foto - Shatterstock



Recente

beautiful night sky background with half moon stars jpg
artistic scene inspired by art nouveau style with colorful depictions jpg
Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg
Saved by the Bell, Mark Paul Gosselaar  foto   Profimedia jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Justin Trudeau, Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
beautiful planets space jpg
Taylor Swift si Trence jpg
Shania Twain  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg