Ce este IQ-ul şi cum se măsoară. Cât de importantă e inteligenţa pentru a obţine succesul?

1 femeie desteapta shutterstock 1456783511 jpg jpeg

Din punct de vedere ştiinţific, termenul “inteligenţă” se referă la capacitatea academică sau cognitivă pe care o avem. Iar noi ne folosim această abilitate intelectuală pentru a obţine informaţii, iar cu informaţiile obţinute reuşim să rezolvăm probleme. Simplu, nu?

Primele teste de inteligenţă din lume, realizate la începutul secolului al XX-lea, au fost cele ale lui Biner şi ale lui Simon, în schimb, în zilele noastre măsurătoarea cel mai des folosită este cea a lui Wechsler. Acesta şi-a publicat, pentru prima dată, metoda de măsurare a inteligenţei umane în anii ’30, când a venit cu ideea de-a lua în calcul şi vârsta participanţilor. Astfel, coeficientul de inteligenţă – IQ – rămâne constant de-a lungul întregii vieţi.    

IQ este prescurtarea coeficientului de inteligenţă (n.r. Intelligence Quotient, cum spune englezii). Iar acest IQ îţi măsoară inteligenţa şi este exprimat printr-un număr. În momentul în care cineva face un test de inteligenţă, rezultatul mediu este 100. Dacă ai mai mult de 100, eşti mai deştept decât media, iar, dacă obţii mai puţin, eşti, evident, mai puţin deştept. Dacă e să luăm în seamă statisticile din prezent, în jur de 68% din populaţia generală are un IQ de 85-115. În acelaşi timp, 95% dintre cei care-şi fac un test de inteligenţă obţin un scor de 70-130 de puncte.

Totuşi ce înseamnă când ai un IQ de 100?

În primul rând, înseamnă că jumătate din populaţie este mai deşteaptă decât tine. Iar, atunci când ai 130, 97,5% dintre cei de vârsta ta au primit un rezultat mai prost decât al tău. Numai 2,5% sunt mai deştepţi! Bun, dar cât de importantă e deşteptăciunea în încercarea de-a obţine succesul?

“Secretul succesului nostru este să angajăm de fiecare dată oameni foarte deştepţi”, spunea, la un moment dat, Bill Gates, fiind citat de www.inc.com. “Nu există altă cale decât să fim elitişti în privinţa IQ-ului, în privinţa alegerii unor oameni care merită să lucreze la noi”, a continuat să explice fondatorul Microsoft şi deţinătorul unei averi de peste 131 de miliarde de dolari.

Gates se referă la compania sa, pe care a înfiinţat-o şi-a condus-o ani la rând, însă această strategie elitistă – de-a prioritiza inteligenţa crudă în procesul de angajare a personalului – se dovedeşte a fi una de mare succes, aplicată de mai toate companiile mari. Studiile realizate de-a lungul vremii au dovedit toate că oamenii deştepţi sunt nişte muncitori mai buni. Indiferent de domeniul în care activează.

După cum ne informează Psychology Today, IQ-ul înglobează abilitatea de-a rezolva probleme, manipularea spaţiului şi achiziţiile lingvistice. Dacă îţi doreşti să aflii cât eşti de deştept, poţi căuta pe internet cele mai populare teste de IQ. Acestea sunt testul IQ Stanford-Binet şi cel care foloseşte metoda de măsurare Wechsler. Succes!

Foto - Shutterstock



Recente

WhatsApp Image 2025 12 14 at 22 24 03 jpeg
Christina Aguilera  foto   profimedia 1024617947 jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Keira Knightley  foto   profimedia 0969598416 jpg
945c4020 2138 4bff b8ba 1c91f6160dad jpg
Georgina Rodriguez  foto   Profimedia jpg
Britney Spears  sursa foto   Profimedia jpg
Angelina Jolie  foto   TIME, Profimedia jpg
Madonna  foto   Instagram jpg
Rob Reiner  foto   Profimedia jpg
Singur acasă  foto   Profimedia jpg
Cliff Richards  foto   Profimedia jpg
DSC00189 jpeg
Craciunul Nordului jpg
Iulia Vântur   Colinde, Corinde jpeg
Copy of Poster atractii SM 3 jpg
Ducesa Meghan Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Justin Theroux  foto   Profimedia jpg
Amanda Batula, Kyle Cooke  foto   Profimedia jpg
Regina Elisabeta  foto   Profimedia jpg