Cele mai ciudate locuri din lume

1 74909 original jpg jpeg

Ochiuri de apă în culori bizare, munţi care plutesc, pâlnii pe fundul oceanului, prin care apa se scurge direct în măruntaiele pământului – iată doar câteva exemple de locuri ciudate care continuă să fascineze omenirea. Unele au fost create de mâna omului, accidental, iar altele sunt opera naturii.

Munţii Tianzi îi inspiră pe cineaşti

Situate în nord-vestul provinciei Hunan din China,aceste vârfuri calcaroase uimitoare sunt acoperite de verdeaţă şi de ceţuri dese şi par că plutesc deasupra norilor. O telecabină îi străbate şi merge departe,până în satul Huangshi,iar din acest sat pornesc numeroase trasee pe care le pot urma turiştii care vor să se bucure din plin de privelişte. Deloc surprinzător,aceşti munţi au servit drept inspiraţie pentru culmile maiestuoase din filmul „Avatar“.

Puţul lui Thor,o minune a naturii

Aflată pe coasta Oregonului (Statele Unite ale Americii),această pâlnie naturală uriaşă,aparent fără fund,înghite apa mării,oferind turiştilor un spectacol inegalabil. Însă specialiştii spun că atracţia turistică (Thor’s Well,în original) este o zonă foarte periculoasă. Puţul este,în realitate,o gaură în stâncă,având 6 metri adâncime. Spectacolul valurilor furioase înghiţite de rocă este cu atât mai interesant în timpul furtunilor.

Vegetaţia bizară din insula Socotra

Separată de Africa continentală acum mai bine de 6 milioane de ani,această insulă izolată arată ca şi când ar fi platoul pe care se filmează o peliculă SF (foto). Insula yemenită Socotra face parte din patrimoniul UNESCO pentru biodiversitatea ei unică. Pe teritoriul ei există plante care nu se găsesc în niciun alt colţ al lumii,perfect adaptate acestei zone aride,bătută fără încetare de vânturi. La prima vedere,turiştii sunt înclinaţi să creadă că au fost transportaţi pe altă planetă sau că au călătorit într-o altă eră.

De pildă,aici se poate admira o varietate de arbust numită Trandafirul Deşertului,Adenium obesum,care are trunchiul gros precum picioarele unui elefant şi din care cresc gingaşe flori roz. Tot acolo cresc nişte copaci ciudaţi,iviţi parcă din imaginaţia unui artist,ce poartă numele de Sângele Dragonului. Din aceşti arbori se recoltează o răşină roşiatică,foarte preţuită în medicina tradiţională.

Lacul Hillier are apa roz

Acest loc remarcabil a fost descoperit în 1802 pe cea mai mare din insulele care alcătuiesc arhipelagul Recherche,din Vestul Australiei. Lacul,care pare desprins dintr-o altă lume,îşi păstrează culoarea roz tot timpul anului. Oamenii de ştiinţă consideră că nuanţa specială se datorează concentraţiei mari de sare,combinată cu prezenţa unei specii de alge care se înmulţeşte în apele sărate (Dunaliella salina) şi cu existenţa unor bacterii roz,cunoscute sub numele de Halobacteria.

Foto:wikimedia commons



Recente

Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg
Saved by the Bell, Mark Paul Gosselaar  foto   Profimedia jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Justin Trudeau, Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
beautiful planets space jpg
Taylor Swift si Trence jpg
Shania Twain  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg
Mary Berry  foto   Profimedia jpg