Clătitele, un păcat dulce

Îţi plac clătitele cu diferite forme şi umpluturi, de la ciocolată şi îngheţată la brânză şi mărar sau ciuperci, dar te-ai gândit vreodată de când datează adoratele clătite?

Locuitorii vechii Elade făceau un fel de clătite folosind grătarele. Pe acestea puneau turte rotunde şi plate pentru a se coace apoi le ungeau la suprafaţă cu miere şi le spuneau „kreyon“.

Minunatele clătite ar data, spun oamenii de ştiinţă, încă din Epoca de Piatră. Instrumentele descoperite de arheologi i-au făcut pe aceştia să considere că locuitorii acelei perioade ar fi obţinut făina integrală din ferigi şi papură şi ar fi amestecat-o apoi cu apă. După aceea, pentru coacere, ar fi pus coca obţinută pe o piatră unsă şi fierbinte.

Extrem de vechi, aceste deserturi şi mai târziu chiar feluri de mâncare,au fost asociate cu anumite ritualuri,în diferite regiuni ale lumii. Dintre acestea fac parte şi Lăsatul secului care se sărbătoreşte şi la noi în ţară la Braşov. În ajunul Postului Mare, mii de braşoveni gătesc şi mănâncă felurite clătite.

De Lupercalii, la începutul lui februarie, locuitorii Romei antice sărbătoreau fertilitatea,mâncând clătite. Ei celebrau şi sosirea mult-aşteptatei primăveri şi se rugau pentru a avea recolte pline de roade. Pentru că ei atunci când făceau ospeţe treceau la orgii,papa de la acea vreme (494),pe numele său,Ghelase a interzis sărbătoarea. Astfel,pe 2 februarie, în locul Lupercaliei suveranul a numit altă sărbătoare,şi anume,Întâmpinarea Domnului când se celebrează şi Purificarea fecioarei. Francezii o numesc „Chandeleur“ şi o sărbătoresc mâncând clătite. Şi acum se ţine această datină la data de 2 februarie,fiind numită Ziua Clătitetelor.

Au numeroase denumiri în funcţie de ţară,astfel că, nemţii îi spun „palatschinke“,francezii le zic „crepes“ dacă-s dulci şi „galettes“,dacă sunt sărate. Englezii le numesc „pancakes“,ungurii „palacsinta“ şi lista continuă.

În anul 1994,în oraşul englezesc, Rochdale s-a gătit cea mai mare clătită din lume, intrând în Cartea recordurilor. Ea cântărea trei tone şi avea 15 metri. Sigur gigantica clătită nu doar că i-a lăsat pe toţi cu gurile căscate, dar i-a şi hrănit.

Pentru americani, acestea reprezintă un mic dejun copios. Spre exemplu,un fost preşedinte al Americii,George Washington obişnuia să mănânce dimineaţa clătite umplute cu sirop de arţar. De fapt, nu se mulţumea doar cu atât, ci fiecare bucăţică de clătită o trecea bine prin sirop şi de abia apoi o înghiţea.

Despre acest preparat s-a scris pentru prima dată în ziar în perioada anilor 1430, deşi există numeroase scrieri că ar data din vremea Neoliticului. Pe timpuri, oamenii foloseau un anumit tip de grâu, numit alac pe care îl transformau în făină. Pe acesta îl amestecau apoi cu ouă de pasăre şi lapte de capră. Aluatul obţinut îl puneau după aceea pe o piatră foarte încinsă. Iată cât de ingenioşi erau strămoşii omului!