Coduri vestimentare
S-au născut printr-o convenţie socială, cu scopul de a deosebi clasele între ele şi, cu timpul, au devenit un set de reguli stricte. Codurile vestimentare impun o anumită ţinută, în funcţie de loc, de eveniment sau de statutul purtătorului.
În Roma antică, era permis doar senatorilor să poarte haine purpurii – fiindcă pigmentul de culoare roşie, extras din molusca Murex brandaris, era extrem de scump. În China, numai împăratul avea voie să poarte galben, deşi, la început, nu era cea mai onorabilă culoare. În Evul Mediu, existau culori rezervate exclusiv aristocraţilor sau preoţilor.Şi uniformele sunt un cod vestimentar ce trebuie respectat. Militarii, pompierii şi poliţiştii poartă, în mod obligatoriu, îmbrăcăminte croită după un anumit model. În şcoli, elevii obişnuiesc să poarte uniforme care indică ocupaţia lor academică. Membrii ordinelor religioase poartă şi ei veşminte care etalează anumite simboluri. Chiar şi costumele naţionale tradiţionale sunt considerate un cod care indică apartenenţa la o anumită cultură sau religie. Un scoţian este recunoscut datorită kiltului – fusta purtată de bărbaţi, o femeie din India, datorită sariului pe care îl poartă, în timp ce o femeie musulmană este uşor de reperat datorită hijabului care îi acoperă părul şi pieptul. Codul vestimentar poate indica şi statutul marital. În cercurile ortodoxe evreieşti, femeile poartă întotdeauna un acoperământ de cap, cum ar fi o pălărie sau o perucă. La creştinii ortodocşi, femeile măritate sunt cele care intră în biserică cu capul acoperit de o eşarfă sau de un batic. În vechime, culorile permise în timpul doliului erau doar negru şi alb. La finalul acestui termen, puteau fi purtate haine în nuanţe de gri sau mov.
